Dragos Dolănescu are îndoieli că fratele său îi va plăti cei 303,668 lei, pe care are să-i dea în urma deciziei instanței judecătorești.
Ceea ce ar însemna noi drumuri și înfățișări la tribunal, după opt ani în care cei doi s-au războit prin instanțe, pentru averea regretatului Ion Dolănescu.
”Eu nu am ajuns la tribunal, am fost reprezentat prin avocați. El a spus că din cauza mea a durat atât. Dar nu, el e vinovat pentru că showul fraților Dolănescu a ținut opt ani. Se văd și la dosar toate măgăriile făcute. Și mă refer aici și la acele evaluări făcute de experți, pe care noi le-am contestat”, spune Dragos Dolănescu.
Dragoș Dolănescu nu și-a ascuns nici mâhnirea că după ce i-a cedat fratelui său casa părintească, aceasta nu a mai ajuns muzeu, așa cum promisese Ionuț.
”Casa din Caimatei ajunsese să coste doar 470.000 de euro, de la 685.000, cât a fost prețul inițial. Acum, după ce am contestat acea expertiză, a fost evaluată între 570.000 – 620.000. Iar obiectele de artă, inclusiv acele sobe unicat, acele sobe minune, care ba apăreau, ba dispăreau în casă, au fost evaluate la 40.000. Eu încă de la începutul procesului am fost de acord să-i rămână lui casa din Caimatei, cu toate obiectele, tocmai pentru că spusese că o să o facă muzeu.
Doar că acum nu mai există nimic în acea casă din tot ce amintea de Ion Dolănescu. Nu am fost însă de acord cu evaluarea vilei din Sinaia, care mi-ar reveni mie, la prețul de 300.000 de euro, care e neîncălzită și nelocuită de opt ani. Plus că acea mansardă de care au zis ei e doar un simplu pod, care nu poate fi locuit. Cel mai important pentru moștenirea copiilor mei sunt acei 50 la sută din drepturile de autor”, a declarat Dragoș Dolănescu pentru libertatea.ro