Război total în PNL Arad. Ioan Cristina sare la gâtul președintelui CJA, Iustin Cionca

by Cosmin Mihuta

Revenirea la alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin votul cetăţenilor aprinde spiritele în PNL Arad. Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a transmis Uniunii Naționale a Consiliilor Județene un punct de vedere prin care susține această ordonanță a Guvernului României, ba mai mult, pe pagina sa de Facebook, acesta a salutat decizia Executivului. „Președintele Consiliului Județean va fi ales direct de către cetățeni, anul viitor! Este o veste bună și o decizie corectă, pentru că pune punct negocierilor politice pentru această funcție!”, a scris Iustin Cionca pe Facebook.

Numai că poziția președintelui CJA, unul dintre liderii PNL Arad, este taxată dur de către senatorul liberal arădean Ioan Cristina, careîl contrează în public pe Iustin Cionca. Senatorul liberal Ioan Cristina a anunţat că se opune legiferării sistemului de alegere a președinților consiliilor județene prin vot uninominal cu un singur tur, afirmând că o astfel de lege conferă un avantaj consistent celor aflați deja în funcție, adică inclusiv colegului său de partid, Iustin Cionca.

„Noi, la PNL, nu suntem de acord cu modificarea prin OUG a sistemului de alegere a preşedinţilor consiliilor judeţene. O astfel de modificare poate fi făcută numai după o dezbatere serioasă în Parlament şi cu societatea civilă”, susţine Ioan Cristina, contrazicând astfel punctul de vedere al colegului Cionca, care tocmai salutase această măsură.

„Mai mult, există şi o problemă de constituţionalitate la această alegere prin votul direct al cetăţenilor, pentru că, practic, nu vorbim despre un «preşedinte al judeţului», ci despre unul al consiliului judeţean. În plus, chiar dacă am trece de problema constituţionalităţii, sistemul nu este în regulă, pentru că este dintr-un singur tur. Pentru a avea legitimitate, reprezentativitate, preşedinţii consiliilor judeţene ar trebui aleşi în două tururi de scrutin”, a precizat Ioan Cristina.



Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate