Rata şomajului la nivel naţional a ajuns în septembrie la 2,85%, în scădere cu 0,03% faţă de perioada similară din anul anterior, conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis joi AGERPRES, numărul total de şomeri, la finele lunii septembrie 2023, a fost de 229.289 de persoane, cu 1.256 de persoane mai mic în comparaţie cu datele înregistrate la finele lunii anterioare.
Din totalul şomerilor înregistraţi, 40.889 au fost indemnizaţi şi 188.400 neindemnizaţi. În acest context, numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 658 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 1.914 de persoane faţă de luna precedentă.
Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii septembrie se prezintă astfel: 68.041 şomeri provin din mediul urban şi 161.248 şomeri provin din mediul rural.
La date de 30 septembrie 2023, numărul şomerilor femei era de 111.280 de persoane, în timp ce numărul şomerilor bărbaţi era de 118.009 de persoane.
Conform ANOFM, cei mai mulţi şomeri aveau între 40 şi 49 de ani (53.290), urmaţi de cei cu vârsta de peste 55 ani (43.438). La polul opus se află persoanele între 25 şi 29 de ani (14.661).
În ceea ce priveşte structura şomajului, în funcţie de nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (28,6%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 31,9% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,99%.
Rata şomajului a scăzut în România la 2,85%, în septembrie
Facebook Comments