RATA SOMAJULUI A SCAZUT IN DECEMBRIE CU 6, 4%

by Paula Craciun

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost în decembrie de 6,4%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de noiembrie şi cu 0,6 puncte comparativ cu decembrie 2013, numărul şomerilor ajungând la 604.000 persoane, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS).

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) a fost mai mic în decembrie atât faţă de luna precedentă (617.000), cât şi faţă de ultima lună a anului precedent (649.000 persoane).

„Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 6,7% în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,0% în cazul celor de sex feminin)”, arată INS, într-un comunicat.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,1% pentru luna decembrie (5,3% în cazul bărbaţilor şi 4,8% în cel al femeilor). Această categorie de vârstă reprezintă 73,7% din numărul total al şomerilor.

Datele se referă la şomajul definit de Biroul Internaţional al Muncii (BIM). Potrivit acestuia, şomerii sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan trei condiţii: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, respectiv au căutat activ un loc de muncă în decursul ultimelor patru săptămâni.

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments