Registrul Auto Român (RAR) a închis peste 200 de service-uri care nu aveau autorizație de funcționare, în urma unor controale efectuate la 655 de societăți din toată țara, în perioada 15 octombrie – 30 noiembrie 2017, a anunțat, marți, RAR, conform agerpres.ro.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate de inspectorii Departamentului Supraveghere Piață al RAR, în urma controalelor efectuate, a fost de 596.000 lei.
De asemenea, RAR a suspendat activitatea la alte 49 de service-uri care nu și-au menținut condițiile inițiale de autorizare, iar acestea își vor putea relua activitatea după maximum 30 de zile, doar dacă rezolvă problemele pentru care au fost amendate.
„Sancțiunile au fost aplicate pentru efectuarea de activități de reparații la sistemul de rulare fără a deține Autorizație Tehnică, neconformitatea de a nu efectua inspecțiile finale care să garanteze că autovehiculul corespunde condițiilor și reglementărilor legale privind admiterea și menținerea în circulație, neconformitatea de a nu-și păstra și respecta condițiile inițiale de autorizare și lipsa certificatelor de garanție emise pentru lucrările efectuate”, se arată în comunicatul RAR.
RAR atrage atenția posesorilor de autovehicule să fie foarte atenți atunci când aleg service-ul în care își duc mașina la reparat. „Ofertele de pe piață care promit reparații rapide și ieftine sunt, de obicei, o capcană pentru că acele service-uri nu dispun de capabilitatea tehnică specifică care să ateste calitatea reparațiilor efectuate. Acesta este motivul pentru care inspectorii RAR efectuează în mod frecvent controale pentru a servi intereselor reale ale posesorului de autovehicul și a stabili o stare de normalitate în sfera serviciilor auto”, susțin reprezentanții RAR.