Rapperul american Rich Homie Quan a murit la vârsta de 34 de ani

by Adrian Pavel

Rapperul american Rich Homie Quan, care s-a clasat în topul Billboard Hot 100 cu piese precum „Type of Way” şi „Flex (Ooh, Ooh, Ooh)”, a murit joi, potrivit relatărilor din presă, transmite Reuters, citat de Agerpres.ro. Artistul avea 34 de ani. Rapperul a murit în locuinţa sa din Atlanta, a scris TMZ, citând familia artistului şi un reprezentant de la morga din comitatul Fulton. Biroul medicului legist din comitatul Fulton a refuzat să comenteze.
Rapperul Rich Homie Quan, pe numele său real Dequantes Devontay Lamar, şi-a început cariera în 2011. Una dintre melodiile sale de succes a ajuns pe locul 26 în topul muzical Billboard Hot 100. The New York Times a scris în 2013 despre Rich Homie Quan că făcea „parte din generaţia în expansiune a rapperilor din Atlanta”.
Inginerul Alex Tumay, care a lucrat cu Rich Homie Quan de-a lungul anilor, a declarat că artistul a fost „unul dintre cei mai drăguți oameni cu care am lucrat vreodată și un artist adevărat. Vești absolut zdrobitoare. RIP”.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate