UPDATE Rapidul plăteşte scump pentru incidentele cu UTA, amendă record pentru arădeni!

by Sorin Haut

 

UPDATE: Clubul UTA a primit o nouă amendă din partea FRF, a cincea din acest sezon, însă prima după un meci în deplasare. În urma incidentelor de la disputa Rapid – UTA 1-1, Federația a sancționat echipa „roș-albă” cu o amendă de 33.750 de lei, sumă record în acest sezon! În schimb, Rapid a primit o amendă aproape dublă, de 60.000 de lei!

Știre inițială:

Comisia de Disciplină a FRF a decis ca partida dintre Rapid și Sepsi, din etapa a 26-a a Ligii 1, programată pe 11 februarie la Mioveni, să se desfășoare fără spectatori! Decizia vine ca urmare a incidentelor de la partida dintre Rapid şi UTA, de pe Arena Naţională şi încheiată la egalitate, scor 1-1. Rapid era recidivist ca şi club, având şi alte amenzi din etapele anterioare şi probabil asta a contat decisiv în decizia comisiei. Vă reamintim că fanii giuleşteni au oprit de două meciul cu UTA, după ce au aruncat cu petarde pe teren la penalty-ul primit de arădeni pe finalul primei reprize, apoi în minutul 65, când Iacob a fost lovit cu un obiect în cap. Portarul UTA-ei a avut nevoie de îngrijiri medicale şi partida a fost reluată abia după câteva minute. De asemenea, la pauza meciului, fanii Rapidului şi ai UTA-ei au încercat să pătrundă în zona rivalilor, fiind nevoie de intervenția jandarmilor pentru a calma lucrurile cu gaze lacrimogene. UTA a avut parte de cea mai numeroasă galerie într-o deplasare din actualul sezon, aproximativ 200 de fani făcând deplasarea de la Arad, cu autocare, tren sau maşini personale.

Fanii giuleştenilor, taxaţi scump şi de ilfovenii de la Voluntari!

Lor li s-au alăturat alţi peste 100 de suporteri ai CSA Steaua şi Corvinul, înfrăţiţi cu arădenii, astfel că echipa „roş-albă” a fost susţinută la derby-ul cu Rapid de peste 300 de fani. Suporterii Rapidului sunt foarte revoltaţi după această decizie a Comisiei de Disciplină şi spun că se gândesc să organizeze chiar proteste. Mai mult, trei zile mai devreme de duelul cu Sepsi, adică pe 8 februarie, galeria Rapidului va avea din nou probleme, de această dată de altă natură. FC Voluntari a decis să ceară pe un bilet de intrare la meciul cu Rapid, de săptămâna viitoare, nu mai puţin de 100 de lei! Aşadar, fanii giuleştenilor ar putea sta departe de stadion două etape la rând. Următorul meci acasă unde rapidiştii îşi vor putea susţine favoriţii este cel cu Dinamo, de la finalul lunii februarie, care are toate şansele să se dispute pe noul stadion Rapid. (foto UTA Arad – facebook, Claudia Carp)

 

Facebook Comments