Rapid joacă cu echipe de Liga 1, iar UTA se chinuie să îşi caute adversare

by Sorin Haut

Una din principalele rivale ale UTA-ei la promovare, Rapid Bucureşti a disputat deja două meciuri de pregătire împotriva unor prim divizionare, Dinamo şi Astra Giurgiu. După eşecul la limită cu Dinamo, 0-1, rapidiştii au scos o remiză în faţa astralilor, scor 2-2, după 1-1 la pauză.  Valentin Gheorghe a deschis scorul în minutul 3, dar Drăghiceanu, cu o dublă, a întors rezultatul, gazdele egalând cu un sfert de oră înainte de final, prin Fatai.

Ca şi în meciul cu Dinamo, Dan Alexa a schimbat liniile la pauză, singurii “supravieţuitori” din prima repriză fiind Manole şi Drăghiceanu. Dintre arădeni, Hlistei a fost titular şi a jucat vârf împins, fiind înlocuit la pauză, în vreme ce Jorza a jucat şi el o repriză, înlocuindu-l după 45 de minute pe Creţu. Copaci nu a fost utilizat.

Rapid a evoluat în componenţa: Mih.Popa (46 Drăghia) – Tano Bonnín (46 Băjan), Mallo (46 Al. Iacob), Bg. Manole (62 Cr. Ignat), I. Voicu (46 Finica) – Cârstocea (46 Píriz), R. Lazăr (46 Djuric) – Sefer (46 Al. Dulca), Drăghiceanu (62 Nic. Georgescu), G. Crețu (46 Jorza) – Hlistei (46 Alami).

În vreme ce rapidiştii au parte de amicale tari, UTA se chinuie să găsească măcar un adversar pe măsură. Dacă restricţiile de la graniţă se vor relaxa, roş-albii ar putea întâlni, după 15 iunie, divizionara secundă maghiară Szeged 2011.

Echipa din ţara vecină şi-a reluat pregătirile, deşi campionatul a „îngheţat”. Testul ar urma să aibă loc în Ungaria.

 

Facebook Comments