Ce zile, Majestate! Probabil, asemeni miilor de români în sufletele cărora doliul s-a așternut de 11 zile, mă întreb astăzi unde, când și cum au trecut aceste zile. Și asta pentru că timpul parcă nu s-a mai vrut măsurat în mișcări grăbite de ceasornic ci în lacrimi, mesaje, regrete, nostalgii și gesturi în fața cărora nu poți decât să îți arăți recunoștința pentru că te-ai putut face părtaș.
În zilele astea, Majestate, oamenii simpli, asupra cărora v-ați aplecat mereu cu dragoste și în ale căror case n-ați ezitat a intra vreodată, acești oameni au împletit o cunună a doliului care a reușit a scoate la suprafață lucruri pe care în cel mai bun caz le puteam doar intui. De la copii de-o șchioapă care abia puteau gânguri că au venit să aducă o floare sau un desen pentru ”Legele Lomâniei”, la tineri, mulți tineri care v-au cunoscut nu din cărțile de istorie care v-au știut ascunde sau schimonosi imaginea cum au putut mai bine ci din poveștile bunicilor, la vârstnici ce sfioși și-au scos căciulile în fața convoiului mortuar, a altora veniți în costume populare pentru a trece prin fața catafalcului, la drapele apărute cu doliu la ferestrele caselor în imediata vecinătate a aflării veștii plecării Majestății Voastre, la candele aprinse în intimitatea caselor, la sutele de kilometri parcurși din colțuri de țară spre Palatul Regal… toate acestea vin parcă pentru a da un soi de viață unuia dintre cele mai frumoase mesaje pe care le-am citit astăzi undeva între sutele de gânduri lăsate în fața locului unde încă vă aflați: ”MAJESTATE, IARTĂ-NE! NU AM ȘTIUT CE AVEM! ACUM ȘTIM! DAR… NU VĂ MAI AVEM!”
Acum, în fața sutelor de mesaje, candele și flori mi se conturează tot mai profund ideea că dacă nu v-aș fi știut până astăzi, acum v-aș fi cunoscut!
Ziua de 16 decembrie 2017 va rămâne cu certitudine în istorie, dar și în sufletele fiecăruia dintre cei care în aceste zile au simțit mai mult ca niciodată ”duhul Regelui” (un ”duh” care face cuprinderea a tot ceea ce înseamnă moralitate, demnitate, loialitate, simplitate inteligență, umanitate și bunătate), ca fiind ziua în care noi, românii, ne-am luat rămas bun de la Majestatea Sa Regele Mihai I al României.
Suntem în cea de a treia și, poate, cea mai grea zi a doliului național și asta pentru că ne aflăm capătul celor 11 zile de când, în imediata trecere a orelor 13.00 am fost nevoită a scrie știrea pe care nu mi-o doream scrisă niciodată, oricât de iminentă părea: România îndoliată! Regele Mihai a încetat din viață
16 decembrie 2017 va rămâne ca:
Ziua în care Regele Mihai va merge la Curtea de Argeș fără ca cineva să-l mai poată întoarce din drum.
Ziua în care Coroana Lumii a venit la București pentru a participa la funeraliile Suveranului român.
Ziua care a adunat românii din multe colțuri ale țării și chiar ale lumii au venit pentru a se reculege în fața celei mai înalte instanțe morale a lor ca popor: Regele Mihai.
Ziua în care, dincolo de statutul social, dincolo de vârstă, dincolo de religie, omul, trecut fizic sau virtual prin fața catafalcului, a scos la suprafață ce a avut mai sfânt în el: respectul față de toate valorile morale cuprinse în acest ”duh al Regelui”.
Ziua când și Basarabia a venit acasă.
Ziua în care clopotele au bătut peste România pentru a anunța că Majestatea Sa s-a întors acasă pentru totdeauna.
Ziua în care România a spus:
RĂMAS BUN, MAJESTATE!
Tot astăzi, întâmplător sau nu, este și ziua când, în 1989, românii au strigat pentru prima dată ”JOS COMUNISMUL!”
