Secretarul de stat dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a declarat, sâmbătă, la Acățari, că timpii de reacție a echipajelor de prima ajutor și intervenție prevăzuți până în 2014 se încadrează în normele legale în 90% din cazuri în mediul urban și în 75% în mediul rural, dar că se începe reanalizarea acestora, pentru a se vedea dacă trebuie să modificată legislația.
‘Mureșul este un județ care stă foarte bine pentru că nu e vorba numai de SMURD, este vorba și despre Serviciul de Ambulanță. Ele lucrează complementar și sunt coordonate de un unic dispecerat, care este Dispeceratul Integrat din Mureș, care este poate unicul dispecerat care are absolut toate structurile în același loc, la momentul actual, în țară: cu Poliția, jandarmii, medicalul, cu 112, cu toți la un loc. Timpii de reacție în Mureș se încadrează, în cea mai mare parte a județului, în prevederile legale care prevăd că în zona rurală maximum 12 minute pentru echipajul de prim ajutor, 20 de minute pentru echipajul cu medic sau pentru elicopter, iar în zonele urbane, maximum 8 minute pentru echipajul de prim ajutor și 15 minute pentru echipajul cu medic. În partea urbană este pentru 90% din cazuri, în partea rurală este pentru 75% din cazuri. Această prevedere era până în anul 2014, acum începem să reanalizăm timpii de reacție din țară ca să vedem dacă trebuie să modificăm acum legislația, ca să punem un alt target sau o altă țintă pentru anul 2020’, a arătat Arafat.
Acesta a spus că județul Mureș are un număr de echipaje de prim ajutor foarte bine distribuite în județ și se află pe locul doi la nivel național după București, cu peste 15.000 de intervenții.
Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Horea’ Mureș, colonel Dorin Oltean, a arătat că în momentul de față cele mai multe intervenții SMURD din România le are Bucureștiul cu peste 55.000 pe an, ISU Mureș fiind pe locul doi cu peste 15.000 de intervenții.
Sursa: agerpres.ro