RADU SCOROBETE SE AFLA SUB CONTROL JUDICIAR, DUPA CE A FOST PRINS DAND MITA

by Cosmin Mihuta

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de inculpatul SCOROBETE RADU, preşedintele PNL Lipova şi consilier local in CL Lipova, avocat în cadrul Baroului Mehedinți, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit infracțiunea de cumpărare de influență, se arată într-un comunicat al DNA.
În ordonanța de dispunere a controlului judiciar, procurorii au reținut faptul că, la data de 12.03.2014, în calitatea sa de avocat în cadrul Baroului Mehedinți, asigurând asistență juridică unui suspect, cercetat în stare de reținere pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, a promis unui ofițer de poliție judiciară, din cadrul Poliției orașului Lipova, că îi va remite suma de 500 de euro pentru ca acesta să intervină la un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova.
Scopul acestei intervenții era acela de a-l determina pe procuror să dispună față de clientul său o măsură preventivă, neprivativă de libertate, astfel încât acesta, să fie pus în libertate la expirarea perioadei de reținere și să fie cercetat în continuare în stare de libertate.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul SCOROBETE RADU trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;  b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței;  c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.  d) să nu părăsească țara, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului;  e) să nu se apropie de ofițerul de poliție judiciară care a făcut denunțul și să nu comunice cu acesta direct sau indirect, pe nicio cale;  f) să nu exercite profesia de avocat, în exercitarea căreia a săvârșit fapta;  g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme“, se arată în comunicatul DNA.
Inculpatului SCOROBETE RADU i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Facebook Comments