RADU MAZARE RAMANE IN LIBERTATE. JUDECATORII AU RESPINS CEREREA DE ARESTARE

by Cosmin Mihuta

Radu Mazăre rămâne în libertate. Judecătorii Curţii Supreme au respins cererea de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile.
După expirarea ordonanţei de reţinere de 24 de ore, primarul Constanţei a luat masa la un hotel din Capitală după care s-a dus la apartamentul său din Bucureşti.
La ieşirea de la audieri, edilul Constanţei a declarat că le-a spus judecătorilor că  va renunţa la primărie pentru că a obosit.
Mazăre a comparat ceea ce se întâmplă acum cu perioada comunistă.
Cercetările în dosarul în care a fost reţinut Radu Mazăre au la bază sesizarea făcută de Agenţia Naţională de Integritate, pe vremea când era condusă de Horia Georgescu.
Radu Mazăre consideră că acuzaţia de luare de mită este de tot râsul. Procurorii DNA îl acuză pe edil că a dat contracte de aproape 4,6 milioane de euro unor firme al căror asociat este Sorin Strutinsky, unul din partenerii săi de afaceri.
Strutinsky este deja arestat în acest dosar.
După ce a ieşit din sediul Instanţei Supreme, Radu Mazăre a mers la un hotel din centrul capitalei şi a luat masa în restaurantul acestuia.

Sursa: antena3.ro

Facebook Comments