Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a ajuns, miercuri dimineaţa, la Curtea Supremă, pentru a afla dacă va rămâne în libertate.
”Am în genată alte documente, decât cele depuse acum două săptămâni. Sunt documente suplimentare”, a declarat edilul Constanței.
”Spre exemplu, am un tabloaş la mine… Din documente rezultă că tarifele practicate de administraţia din Constanţa sunt sensibil mai mici decât în alte locuri. Mai am documente cum că tarifele pentru licitaţia de gunoi sunt mai mici decât înainte. Aceste aşa-zise denunţuri sunt făcute după percheziţii. Domnul Paszkany nu spune că i-am cerut eu bani, nici nu l-am cunoscut. Faptul că se face publicitate la televizor când vrei să construieşti un mall, însemnă promovarea proiectului”, afirmat Radu Mazăre.
”Nu spun că nu am emoţii. Îmi doresc să am parte de judecători care să aibă aceeaşi răbdare ca cei care m-au judecat acum două săptămâni sau acum un an”, a mai spus edilul Constanţei.
Procurorii anticorupţie au contestat decizia magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 17 martie, când primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost lăsat în libertate în dosarul în care este suspectat de luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese.
Sursa: evz.ro