La doar 19 ani, Denis Rusu a fost nominalizat de cei de la Liga Profesionistă de Fotbal în echipa etapei a opta din Liga 1. Evoluţia excelentă şi golul de trei puncte din meciul cu Chindia l-au adus sub lumina reflectoarelor pe puştiul UTA-ei, care acum câteva luni juca în Liga a III-a, pentru Şoimii Lipova.
Aşadar, salt spectaculos pentru Rusu, care deja visează la o convocare la naţionala de tineret, pregătită de Adrian Mutu. Mai jos aveţi echipa etapei, în viziunea LPF şi argumentele acestora pentru opţiunile avute:
PORTAR
Octavian Vâlceanu (Academica / 24 de ani) – A avut patru intervenţii decisive, graţie cărora ilfovenii au bifat al cincilea meci în acest campionat fără gol încasat.
FUNDAŞI
Cristian Manea (CFR Cluj / 23 de ani) – Titularizat pentru a treia oară în acest sezon, a făcut un joc bun defensiv, dar şi ofensiv, urcările sale în atac punând multă presiune pe apărarea adversă.
Valerică Găman (Astra / 31 de ani) – A deschis drumul Astrei spre victorie cu un gol marcat cu capul, din pasa lui Budescu, reuşita amintindu-ne de finalizările giurgivenilor din sezonul 2015-2016, atunci când au câştigat titlul.
Iulian Cristea (FCSB / 26 de ani) – Şi-a trecut numele pe lista marcatorilor pentru a doua oară în ediţia curentă. A ajuns la 131 de meciuri jucate în principala competiţie internă.
Risto Radunovic (Astra / 28 ani) – A contribuit la primul succes al giurgiuvenilor din acest sezon cu un gol, al patrulea reuşit în Liga 1, dar şi cu o pasă decisivă.
MIJLOCAŞI
Denis Rusu (UTA Arad / 19 ani) – Tânărul jucător arădean a marcat golul care a adus prima victorie din contul gazdelor pe noua arenă. Este un fotbalist cu un mare potenţial de creştere.
Juan Cascini (Academica / 23 de ani) – A înscris pentru întâia oară în CASA Liga 1, reuşita sa aducându-le ilfovenilor cea mai importantă victorie pe teren advers în Liga 1. De remarcat şi efortul depus pe toată durata partidei.
Istvan Fulop (Sepsi OSK / 30 de ani) – A fost omul meciului! A marcat un gol şi a participat la majoritatea acţiunilor ofensive iniţiate de covăsneni. Este un simbol al grupării din Sf Gheorghe, grupare pentru care a evoluat în toate cele patru sezoane petrecute de Sepsi OSK în Liga 1.
ATACANŢI
Dennis Man (FCSB / 22 de ani) – Prinde pentru a șasea oară echipa etapei. Conduce în clasamentul golgheterilor cu șapte goluri marcate, dar şi în ierarhia pasatorilor decisive cu patru reușite.
Cephas Malele (FC Argeş / 26 de ani) – A înscris ambele goluri ale argeşenilor din meciul de la Ovidiu, de unde piteştenii s-au întors cu primul punct din deplasare. Este un atacant puternic, greu de deposedat.
Constantin Budescu (Astra / 31 de ani) – A înscris pentru a opta oară în carieră în poarta ieşenilor. În plus, a bifat o nouă pasă decisivă, a 57-a în 192 de meciuri disputate în Liga 1.
ANTRENORUL ETAPEI
Ilie Poenaru (Academica / 43 de ani, FOTO) – A pregătit perfect meciul jucat pe terenul liderului, reuşind o victorie mare. De remarcat faptul că ilfovenii au cinci meciuri fără gol încasat, ceea ce reprezintă o performanţă de-a dreptul remarcabilă!