16 echipe cu jucători născuţi 2016 s-au prezentat la startul Brașov Junior’s Cup la fotbal. Printre acestea s-a aflat și Viitorul Arad, care a avut un parcurs excelent. La final, s-a clasat pe locul doi, după un traseu cu şase victorii, o remiză şi două înfrângeri. Clasarea este chiar mai bună decât performanța de anul trecut, când micuţii fotbalişti de la Viitorul Arad câştigau finala mică, scor 2-1, cu Academia Gheorghe Hagi.
Dar iată parcursul celor de la Viitorul Arad în drumul spre medaliile de argint în turneul din oraşul de sub Tâmpa: 9-1, cu Juniorul Brașov, 2-0, cu New Stars București, 7-1, cu ACS Tâmpa Brașov, 8-0, cu Bucegi Râșnov, 4-2, cu Academia Gheorghe Hagi, 1-1, cu Știința București și 2-3, cu ACS Junior Câmpulung Moldovenesc – în grupă; 3-1, cu Kinder Tg. Mureș – în semifinale şi 0-2, cu gazdele de la ACS Kids Tâmpa Brașov, în finală.
Antrenorul Alexandru Hojda a aliniat următoarea formulă: Bogdan Palinkas (cel mai bun portar al turneului) – Vladimir Țucudean, Rafael Benga, Dominic Orădan, Luca Cotoc, Bogdan Constantiniu, Ayan Miereanu și Alex Calalb. (foto: Brașov Juniors Cup Official, Facebook)