Viitorul Arad s-a calificat în cea de-a treia „zonă” a campionatului rezervat juniorilor sub 15 ani. Cei de la FRF le-a făcut o surpriză neplăcută arădenilor, programându-le un meci în plus pentru a avansa în faza următoare și nu cu oricine, ci cu FC Bihor Oradea, campioana județului vecin. Astfel, roș-albii lui Flavius Pavel s-au întrebuințat serios pentru o nouă victorie, ei știind inițial că mai au doar doi pași de făcut până în în careul de ași la nivel național și la accederea în Liga Elitelor.
Partida de miercuri, pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic, a fost foarte disputată, cu oaspeții ratând și un penalty cu un sfert de oră înainte de final, atunci când Trif a avut o paradă de excepție.
Golul victoriei a fost marcat de Zvenca, în minutul 8, iar Flavius Pavel a fost eliminat pentru proteste la arbitraj. Contra celor de la FC Bihor, Viitorul a evoluat în formula: Trif – Drăgoiu, Lobonț, Cijevschi, L. Catanzariti – Iorgov, Pal, Herlo, A. Sîrb – Zvenca, Burada, de pe bancă mai intrând: Moni, Buda și Cotuna.