UTA II s-a deplasat la Cermei pentru meciul contra Gloriei Lunca Teuz. Gazdele au deschis scorul repede, în minutul 8. La o nesincronizare a apărarii UTA-ei, Diarra l-a găsit liber pe Sulea care a marcat cu poarta goală. Tinerii antrenați de Păcurar și Oprescu au replicat repede, singurul lucru care a lipsit fiind finalizarea. Pe rând au trecut pe lângă egalizare Burlă, Iuga, Vlad și Covaci.
Repriza a doua a continuat în nota de dominare a UTA-ei, cu o posesie a balonului peste cea a adversarului. Avea să vină însă minutul 69 când același Sulea, după o ieșire a lui Barna, a marcat cu capul din recentrare de pe partea dreaptă. Portarul UTA-ei a primit câteva minute bune îngrijiri medicale, reușind să continue partida.
Fluierul final a consfințit victoria gazdelor, una pragmatică, ocazia și golul.
UTA: Barna – Zdrențan, Wild, Iuga, Burlă – Prună, Pop, Coadă, Vlad – Stahl, Covaci (C). Au mai jucat: Lazăr, Ghergar, Toma, Dinculescu. Pe bancă: Zamfir, D.Daniel.
„Un joc contra unei echipe destul de mature, care își dorea mult victoria, la fel ca și noi de altfel. În continurea ducem lipsă de omogenitate, dar este foarte greu să ai așa ceva în condițiile actuale. Avem calitate individuală. Ne lipsește cea colectivă“, a punctat Păcurar la sfârșitul meciului.
Sursă: uta-arad.ro