CS Municipal Arad parcurge un nou an de pus în ramă. Toamna se numără campionii! Şi nu orice campioni sau medaliaţi, după cum spune chiar directorul clubului arădean, Lucia Mihalache: “Avem opt medalii europene, în sporturi olimpice şi probe olimpice, să fim bine înţeleşi. Există trei categorii: sporturi olimpice şi probe olimpice, sporturi olimpice şi probe neolimpice şi sporturi neolimpice. Cu această ocazie vreau să le mulţumesc din suflet sportivilor şi antrenorilor, care au tot meritul pentru aceste performanţe. Nimeni nu ştie care e sentimentul unui campion pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european sau mondiale, atunci când îţi cântă imnul. Felicitări Danielei Dodean, campioană europeană la tenis de masă şi celor patru sportivi de la haltere, care ne-au adus şapte medalii la Europene. Vreau să le transmit că îi preţuim şi îi respectăm, este o mare onoare pentru noi să ne reprezinte. Şi vreau să mai adaug ceva, foarte important: toţi aceşti sportivi sunt crescuţi şi formaţi de noi, sunt ai CSM-ului, pentru că de cumpărat şi adus sportivi din alte părţi e uşor”, a spus “Puşa” Mihalache în conferinţa de presă de astăzi, dedicată performanţelor continentale ale secţiilor de tenis de masă şi haltere. Directorul CSM Arad a dorit să clarifice şi o altă problemă legată de Daniela Dodean-Monteiro, sportivă de top mondial a Aradului şi a României:
În jur de 200 de medalii naţionale, iar 2017 nu e încă gata!
“Am auzit şi eu tot felul de prostii şi răutăţi, de vorbe în târg, cum că Dana nu ar fi legitimată la noi. Tocmai de aceea l-am rugat pe Cristi Dodean să aducă carnetul sportivei noastre, pentru a se vedea că totul e o minciună. Cred că acum s-a convins toată lumea, aveţi dovadă fotografiile. Vreau să menţionez că nu voi permite nimănui să spună vreun lucru urât despre un sportiv al CSM Arad!”, a mai adăugat “Puşa” Mihalache. Directorul CSM-ului se bucură pentru rezultatele din acest an, un 2017 cu noi medalii europene: “Avem deja în jur de 180-200 de medalii – dintre care 50 doar la tir – la Campionate Naţionale şi Cupa României şi anul nu e încă gata, mai sunt competiţii unde sportivii noştri au şanse reale la podium. Important e să privim în perspectivă, spre Jocurile Olimpice din 2020 şi chiar 2024, în sportul de performanţă aşa se planifică lucrurile. Anul viitor am putea participa cu cinci sportivi la Jocurile Olimpice juvenile, cu cei patru de la haltere, plus Daria Haristiade la tir, mă bucur că avem sportivi tineri, care vin din spate şi ne asigură viitorul. Pe această cale vreau să fac un apel către firmele arădene care doresc să ne ajute financiar, să sponsorizeze o secţie sau un sportiv anume, îi aşteptăm cu tot dragul să vină alături de noi!”
“Puşa” Mihalache: “Avem opt medalii europene, în sporturi şi probe olimpice!”
Facebook Comments