Purtarea măștii devine obligatorie și în anumite spații deschise, în județul Arad

by Florian Popa

Prefectul Județului Arad, Gheorghe Stoian, a convocat astăzi Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad în vederea adoptării unor noi măsuri de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. Astfel, a fost adoptată Hotărârea CJSU Arad cu nr. 37 din 31.07.2020, ce cuprinde următoarele măsuri:

 

Art. 1. Începând cu data de 01.08.2020, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție de către toate persoanele începând cu vârsta de 5 ani, în piețele agroalimentare, permanente sau temporare, închise sau deschise, precum și în spațiile de tipul târgurilor de animale sau de produse tradiționale, bâlciuri, oboare, piețe/târguri săptămânale etc., în incinta aeroportului, stațiilor CFR, autogărilor, pe persoane și în stațiile mijloacelor de transport în comun situate pe teritoriul administrativ al Județului Arad, pe toată perioada stării de alertă.

Art. 2. Începând cu data de 01.08.2020 se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție la toate evenimentele, de orice natură, unde există aglomerări de persoane, pe raza județului Arad, desfășurate atât în interior, cât și în exterior, pe toată perioada stării de alertă.

Art. 3. Începând cu data de 01.08.2020 se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție de către toți angajații agenților economici la intrarea și la ieșirea din schimburi, pe toată perioada stării de alertă.

Art. 4. (1) Începând cu data de 03.08.2020 se poate institui obligativitatea purtării măștii de protecție de către toate persoanele începând cu vârsta de 5 ani, în zonele aglomerate, pe toată perioada stării de alertă.

             (2) Comitetele locale pentru situații de urgență vor stabili prin hotărâri proprii, adoptate până la data de 03.08.2020, zonele intens circulate, de pe raza fiecărei unități administrativ-teritoriale, unde va fi instituită obligativitatea purtării măștii de protecție.

             (3) Zonele intens circulate prevăzute la alin. (2) vor fi semnalizate corespunzător și aduse la cunoștiința populației prin orice mijloace de informare, prin grija autorităților publice locale.

Art.  5. (1) Se dispune întrunirea până la data de 03.08.2020, a comitetelor locale pentru situații de urgență, în vederea stabilirii unui plan local de monitorizare a respectării și aplicării regulilor stabilite pentru limitarea transmiterii virusului SARS-CoV-2.

             (2) Comitetele locale pentru situații de urgență vor dispune suspendarea activității în piețe, târguri de animale, bâlciuri, oboare, piețe/târguri săptămânale etc., ori de câte ori situația epidemilologică de la nivelul unității administrativ-teritoriale o va impune.

             (3) În localitățile declarate focare active de către Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, comitetele locale pentru situații de urgență pot dispune suspendarea oricăror evenimente cultural-religioase pe perioade de câte 14 zile.

             (4) În calitate de președinți ai comitetelor locale pentru situatii de urgență, primarii unităților administrativ-teritoriale din judetul Arad sau înlocuitorii de drept ai acestora răspund, în mod nemijlocit, de aplicarea întocmai a măsurilor și acțiunilor stabilite în planul local de monitorizare.

Art. 6. Toate hotărârile comitetelor locale pentru situații de urgență vor fi transmise, în maxim 24 de ore, la Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției.

Art. 7. Conducătorii instituțiilor publice din județul Arad vor proceda la adaptarea programului de lucru și a modului de desfășurare a activităților specifice în vederea luării măsurilor de distanțare fizică a persoanelor și de limitare a transmiterii virusului SARS-CoV-2, potrivit legii, precum și de limitare a accesului publicului în instituții.

Art. 8. (1) Autoritățile administrației publice locale vor asigura aducerea la cunoștința tuturor operatorilor economici, prin mijloacele de informare avute la dispoziție, a obligativității respectării de către aceștia a condițiilor dispuse cu ocazia avizării desfășurării activității, în legătură cu măsurile de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, potrivit legii, precum și asupra posibilității aplicării sancțiunii complementare de suspendare a activității pe o perioadă de 14 zile.

            (2) În cazul nerespectării obligațiilor de către operatorii economici, autoritățile publice locale vor lua de îndată măsura suspendării temporare a autorizației de funcționare a agentului economic, la solicitarea organelor constatatoare.

Art. 9. Autoritățile publice locale îi vor atenționa, în termen de 3 zile, pe toți organizatorii de evenimente, cu privire la obligativitatea respectării tuturor actelor normative cu privire la prevenirea transmiterii virusului SARS-CoV-2, inclusiv în legătură cu numărul maxim de participanți (20 de persoane în spații închise și 50 de persoane în spații deschise).

Art. 10. Administratorii piețelor  agro-alimentare precum și operatorii economici, care au ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul, vor proceda la monitorizarea permanentă în incinta spațiilor comerciale a respectării de către vânzători și cumpărători a măsurilor de prevenție (purtarea corectă a măștii de protecție în spații închise și deschise, asigurarea distanței fizice între persoane, curățarea periodică a suprafețelor de contact mânere, mese, balustrade etc. cu soluție dezinfectantă, limitarea numărului de persoane în unele spații publice închise etc.).

Art. 11. (1) Operatorii economici și companiile cu mai mulți angajați, în special cei care își desfășoară activitatea în zone industriale, au obligația (pe lângă asigurarea triajului epidemiologic și a verificării respectării purtării măștii de protecție de către proprii angajați în timpul programului de lucru și la ieșirea din schimb/tură) să verifice dacă măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 sunt respectate și de către operatorii economici, cu care au relații contractuale, care asigură transportul angajaților în și dinspre locul de muncă.

             (2) În situația în care se constată că operatorii economici care asigură transportul angajaților nu respectă măsurile de prevenire a transmiterii virusului SARS-CoV-2, revine obligația angajatorului de a sesiza organele abilitate și de a lua toate măsurile ce se impun.  

Art. 12. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad va transmite prezenta hotărâre membrilor C.J.S.U. Arad, instituțiilor și autorităților publice menționate în cuprinsul prezentei hotărâri, precum și unităților administrativ-teritoriale din județul Arad.

Facebook Comments