Puiul de dugong Mariam, salvat în Thailanda, a murit

by Andreea Radu

Un pui de dugong orfan, faimos după ce a fost salvat la începutul acestui an în Thailanda, a murit, scrie Rador.ro. Mamiferul marin, botezat Mariam, a murit sâmbătă din cauza unei infecții care a fost agravată de bucățile de plastic care se aflau în stomacul său, potrivit oficialilor.

Mariam a devenit vedetă pe internet după ce imaginile au arătat-o ghemuindu-se în braţele salvatorilor când a rămas blocată pe o plajă în aprilie. Doar câteva sute de mamifere marine mai trăiesc în Thailanda. Dugongul în vârstă de opt luni a fost găsit bolnav în urmă cu o săptămână și a refuzat să mai mănânce. A murit sâmbătă noaptea, după ce a intrat în șoc, iar eforturile de resuscitare au eșuat. Chaiyapruk Werawong, șeful parcului maritim al provinciei Trang, a declarat pentru AFP: „A murit din cauza unei infecții a sângelui și a plasticului din stomac”. În timpul autopsiei, în interiorul stomacului ei au fost găsite mai multe bucăți de plastic, inclusiv una care măsoară opt centimetri. Nantarika Chansue, unul dintre medicii veterinari care au văzut-o pe Mariam, a spus: „Toată lumea este întristată de pierdere, dar acest lucru reiterează că trebuie să salvăm mediul înconjurător, pentru a salva aceste animale rare”.

Mariam a apărut în transmisiuni web în direct alături de Jamil, un alt dugong salvat la scurt timp după ea. După salvare, ea a fost hrănită și a primit tratament de la veterinari. Mulți oameni și-au exprimat tristețea pentru moartea ei pe reţele sociale.



Facebook Comments