PSD Arad a luat act de apelul la solidaritate lansat de primarul Gheorghe Falcă, referitor la proiectul Arad Capitală Culturală Europeană. „Am primit o scrisoare din partea primarului Gheorghe Falcă, nu şi textul protocolului care urmează să fie semnat. Ca idee generală, susţinem candidatura Aradului pentru Capitală Culturală Europeană. Consider că acest demers este un prilej de valorificare a potenţialului Aradului în domeniul culturii, este momentul ca administraţia locală şi noi toţi să sprijinim mai mult cultura arădeană. Ne bucură că administraţia locală se gândeşte să acţioneze în viitor cu mai multă transparenţă şi că este pregătită să accepte opinii venite dinspre societatea civilă şi mediul politic. Dar acordul nostru total în privinţa acestui obiectiv nu trebuie interpretat ca un cec în alb acordat administraţiei locale. Vom evalua fiecare proiect finanţat de administraţia locală şi ne vom spune părerea sincer şi răspicat ori de câte ori vom considera oportun” a spus deputatul Flavius Măduţa, preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Arad.
PSD SUSTINE PROIECTUL ARAD CAPITALA CULTURALA EUROPEANA
Facebook Comments