Duminică, 4 martie, activul PSD Arad se va întruni într-o conferință extraordinară pentru a dezbate în perspectiva Congresului de săptămâna viitoare, două puncte importante aflate pe ordinea de zi. Desemnarea membrilor care vor participa la Congreul Extraordinar, precum și o rezoluție de acordare a unui mandat de încredere şi susţinere a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. Avem o responsabilitate în faţa românilor și un mandat obținut prin vot popular, avem obligaţia de a ne respecta în totalitate promisiunile și de a duce mai departe procesul de reformă în toate sferele societății românești. Partidul social-democrat trebuie să rămână principala forță progresivă a României, calea ei spre civilizație, modernitate și respect european. Credem că președintele Liviu Dragnea este singurul capabil să mențină echilibrul, unitatea și dezvoltarea partidului pe coordonatele sale doctrinare.
Conducerea PSD Arad
Biroul de Presă al PSD Arad