Florin Prunea a vorbit astăzi, în cadrul emisiunii ProSport Live, despre posibilitatea de a merge la Arad. Acesta susține că nu a purtat discuții în acest sens, dar a criticat dur nedreptatea care i s-a făcut UTA-ei de FRF, după pauza competițională cauzată de coronavirus. „Este o echipă dragă mie și e orașul care respiră fotbal. Ceea ce s-a întâmplat acum cu decizia FRF este o rușine, o insultă împotriva întregului oraș Arad. Le-am spus și oamenilor de acolo, eu dacă eram arădean, a doua zi după decizia luată de către FRF, îl declaram persona non grata pe actualul președinte al FRF.
Eu cred că nu mai are ce să mai caute pe acolo, pentru că a insultat un oraș întreg, l-a jignit și a furat din munca jucătorilor, antrenorilor și suporterilor Aradului”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live. Întrebat dacă ar fi dispus să preia o echipă de Liga 2, Florin Prunea lasă ușa deschisă: „De ce nu? Unde te duci să muncești, trebuie să o faci cu aceeași abnegație, să faci ceea ce depinde de tine pentru a avea rezultate. De ce nu?” Nu este pentru prima oară când Prunea are cuvinte de laudă la adresa UTA-ei.
Fostul manager al lui Dinamo s-a declarat un admirator al „Bătrânei Doamne” şi după meciul de Cupă de la Arad, când „câinii roşii” se impuneau cu 3-1, în toamna anului trecut. Fostul conducător al lui Dinamo a fost printre primii oameni din fotbalul românesc care a criticat dur nedreptatea ce i s-a făcut UTA-ei, în deja mult mediatizata înjumătăţire a punctelor din play-off. (foto: uta-arad.ro)