Proiectul „Biblioteca de literatură arădeană de azi” a ajuns la final

by Dana B.

Proiectul „Biblioteca de literatura arădeană de azi” inițiat, coordonat și implementat de Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național s-a încheiat.

Scopul proiectului a fost punerea în valoare a autorilor de literatură contemporană din Arad, prin promovarea acestora în mediul on-line. La final, ne putem mândri cu următoarele realizări, care credem că aduc un aport important în dezvoltarea scenei literare arădene:

  1. Baza de date online cu autorii și operele literare arădene (accesibilă la adresa https://literatura.bibliotecaarad.ro) unde publicul poate regăsi informații biografice și bibliografice, inclusiv legături web de unde pot accesa, împrumuta sau achiziționa lucrările literare arădene contemporane. Au fost înregistrate în baza de date peste 40 de autori și peste 200 de lucrări literare.

2.Serviciul și platforma de auto-publicare în mediul online adresat autorilor (accesibil gratuit la adresa https://autopublicare.bibliotecaarad.ro) prin intermediul căruia autorii pot tehnoredacta, exporta în format PDF sau EPUB și apoi publica lucrări literare pe aplicația web de ebook-uri.

3.Aplicație web de ebook-uri (accesibilă la adresa https://ebook.bibliotecaarad.ro) care stochează și gestionează cărțile electronice realizate prin intermediul platformei de auto-publicare și afișează cărțile electronice în web browser sau pe dispozitivele ebook reader.

  1. 68 de cărți electronice de literatura arădeana contemporană publicate pe aplicația web de ebook-uri și care a fost accesată de peste 530 de utilizatori online.
  2. 16 scriitori arădeni invitați să își prezinte opera și să dialogheze cu cititorii în cadrul seriei de întâlniri autor-public la care au participat peste 250 de persoane.

Biblioteca își propune să continue și să dezvolte serviciile și produsele realizate în proiect, care credem că sunt o bază solidă pentru alte inițiative de susținere, promovare și dezvoltare, nu doar a literaturii, ci a întregii culturi arădene. În acest sens, ca strategie de sustenabilitate a proiectului „Biblioteca de literatură arădeana de azi”, ne propunem ca în 2019 să inițiem un serviciu de digitizare adresat autorilor arădeni în vederea conversiei electronice a cărților tipărite și care să înlesnească publicarea pe aplicația web de ebook-uri, precum și un club de literatură pentru tineri și adolescenți care să fructifice nativitatea digitală a acestora folosind platforma colaborativă de auto-publicare.

Pagina oficială: https://bibliotecaarad.ro/literatura-aradeana

Facebook: https://www.facebook.com/BibliotecaLiteraraAradeana/

Marius Stoica – Coordonatorul proiectului

Notă: Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Facebook Comments