În cadrul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Vest au fost depuse în anul 2016, pe noul exercițiu financiar al Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, un număr de 173 de proiecte cu o valoare a finanțării nerambursabile de aproape 182 milioane de euro.
”Aceste proiecte au fost depuse spre finanțare în cadrul a șase apeluri de proiecte, apeluri dedicate microîntreprinderilor, reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, patrimoniul cultural, îmbunătățirea mediului urban, infrastructura de drumuri județene și turism”, arată un comunicat de presă al ADR Vest, remis, marți, AGERPRES.
Potrivit acestuia, dintre cele șase apeluri de proiecte, apelul pentru microîntreprinderile din Regiunea Vest (prioritatea de investiții 2.1A) este încă deschis în vederea depunerii de proiecte spre finanțare, iar apelul pentru infrastructura de drumuri județene (prioritatea de investiții 6.1) a fost relansat, urmând ca din data de ianuarie 2017 să se poată depune proiecte spre finanțare și în cadrul acestui apel de proiecte.
”Valoarea alocării financiare pentru cele șase apeluri lansate în 2016 reprezintă 30,46% (214,84 milioane euro) din totalul alocării financiare pentru POR 2014 — 2020 în Regiunea Vest (705,34 milioane euro)”, menționează ADR Vest.
La finele anului trecut au mai fost lansate patru apeluri de proiecte pentru prioritatea de investiții care vizează îmbunătățirea competitivității economice prin creșterea productivității muncii în întreprinderile mici și mijlocii; prioritatea de investiții Clădiri Publice, dedicată reabilitării termice a clădirilor publice; prioritatea de investiții destinată municipiilor reședință de județ, pentru depunerea Strategiilor de dezvoltare urbană și a planurilor de mobilitate și prioritatea de investiții Persoane vârstnice, dedicată infrastructurii de sociale pentru bătrâni, mai adaugă comunicatul menționat.