PROGRESUL PECICA ISI CONTINUA DRUMUL SPRE PROMOVARE

by Sorin Haut

Învinsă la Sîntana, Progresul Pecica avea nevoie de toate cele trei puncte în disputa cu UTA II Şiria. Iar victoria a venit pentru trupa lui Mihai Petcuţ, care rămâne practic singura candidată la promovare. Meciul de sâmbătă nu a fost însă o joacă de copii, replica puştilor de la UTA fiind pe măsură. Unicul gol al meciului avea să fie marcat de Arsene, în minutul 50, dar ocazii de gol au mai fost de fiecare parte. Până la urmă o victorie scurtă dar importantă pentru liderul Ligii a IV-a, scor 1-0. „Un meci echilibrat, cu două reprize total diferite, prima spre UTA, a doua clar a noastră. Mă bucură mai mult decât victoria revenirea noastră în partea a doua a jocului, mai ales că am fost lipsiţi de aportul câtorva jucători de bază. Nu am putut conta pe Trif, cu probleme medicale, Gabor şi Fritea au fost suspendaţi, iar Şiclovan s-a accidentat în minutul 20, fiind nevoit să improvizez în centrul apărării”, ne-a declarat Mihai Petcuţ.

Aprecieri pentru UTA II Şiria

Curios sau nu, antrenorul liderului se aşteaptă la un meci ceva mai uşor la Lipova: „Cred că meciul cu UTA a fost mai greu decât cel pe care îl vom avea la Lipova. Am înfruntat o echipă organizată, care aleargă mult, formată din jucători talentaţi. Pe undeva, victoria asta vine la timp, dar părerea mea este că înfrângerea cu Sîntana a fost neconcludentă, un simplu accident”, mai spune Petcuţ. După ce Gloria a declarat „forfait”, neprezentându-se la meciul de acasă cu Cermeiul, Progresul Pecica are cale liberă spre promovare. Liderul a început meciul cu UTA II Şiria în formula: Rus – Cornea, Vasilca, Şiclovan (A. Ponta), Istin, Arsene, Marinescu, G. Ponta (Nichituţ), Tegbo (Riviş), Lawal (Gavriş), Peii.

Facebook Comments