Programul Serviciului Pașapoarte Arad, în sezonul estival

by Dana B.

Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Arad  informează cetățenii români cu privire la câteva aspecte organizatorice pentru sezonul estival 2018.

  • Cetățenii români pot solicita eliberarea unui paşaport în ţară, la orice serviciu public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple, iar în străinătate, la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României.
  • În țară, taxele sunt următoarele:
  1. pentru paşaportul simplu electronic:

258 lei – pentru persoanele cu vârstă peste 12 ani

234 lei – pentru persoanele cu vârsta sub 12 ani

  1. pentru paşaportul simplu temporar: 96 lei – indiferent de vârstă.

Taxele pentru eliberarea pașaportului se achită astfel:

  1. prin mandat poștal (la orice Oficiu Poştal),
  2. on-line, în sistem internet banking, prin virament către conturile deschise de către fiecare Instituţie a Prefectului. Cetăţenii care fac plata on-line vor prezenta, la momentul depunerii cererii de eliberare a documentelor de care au nevoie, dovada plăţii generată la momentul efectuării tranzacţiei, fără certificarea de către bancă !!!

Având în vedere că pentru confirmarea tranzacţiei efectuate prin internet banking este nevoie de mai mult de 24 de ore, pentru documentele care se eliberează în aceeaşi zi în care se depune cererea (paşaportul simplu temporar), recomandăm să se utilizeze modalităţi de plată a taxelor care permit dovada plăţii la momentul depunerii cererii.

  1. de la orice bancă unde persoana are deschis un cont bancar, prin virament către conturile deschise de către fiecare Instituţie a Prefectului.
  2. în numerar, la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului            e. la casieriile Instituţiilor Prefectului.
  • Pașaportul simplu electronic nu se eliberează în regim de urgență. În țară, pașaportul simplu electronic (valabilitate 3 ani pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 12 ani și 5 ani pentru persoanele cu vârsta peste 12 ani) este eliberat în termen de:

10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.

  • Precizăm faptul că pașaportul simplu temporar (valabilitate 12 luni), se eliberează în termen de cel mult 3 zile lucrătoare.

Pașaportul simplu temporar poate fi o soluție de urgență, cu mențiunea că este absolut necesar să verificați condițiile de obținere a vizei și de intrare în statul de destinație (ex. Emiratele Arabe Unite, Quatar, etc.) cu acest tip de document accesând www.mae.ro, secțiunea rezervată sfaturilor de călătorie-condiții de călătorie, respectiv vize și servicii consulare.

  • SE RECOMANDĂ schimbarea din timp a documentelor de călătorie, fiecare cetățean român având posibilitatea de a se programa online pentru depunerea cererii pentru eliberarea pașaportului, accesând următoarele platforme online:
  1. http://epasapoarte.ro/
  2. http://prefecturaarad.ro/programari/

 

  • PROGRAM DE LUCRU:
  Primiri cereri Eliberări paşapoarte Audiente
L 08:30-16:30 08:30-16:30
M 08:30-16:30 08:30-16:30
M 08:30-16:30 08:30-16:30 13:00 – 15:00
J 08:30-18:30 08:30-18:30
V 08:30-16:30 08:30-16:30

 

Precizăm că, la nivelul SPCEEPS Arad, numărul total de cereri pentru eliberarea pașapoartelor primite și soluționate, în perioada de referință este de 5900 cereri, înregistrându-se o creștere cu 26% față de aceeași perioadă a anului 2017. Totodată, în aceeași perioadă au fost eliberate un număr de 139 de adeverințe referitoare la exercitarea dreptului la libera circulație în străinătate.

Facebook Comments