Programul sportivilor români care ne vor reprezenta la Jocurile Olimpice de la Rio a fost anunţat de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Spadasinele Simona Gherman, Ana Maria Brânză şi Simona Pop sunt primele sportive din delegația “tricoloră” care vor intra în concurs, începând de sâmbătă, 6 august.
România va participa la 15 discipline, iar cele mai numeroase loturi sunt cele de la atletism, cu 24 de concurenti, și canotaj – 18 sportivi. La Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, primele care vor intra în concurs sunt cele trei scrimere. Simona Gherman, Ana Maria Brânză şi Simona Pop își vor începe parcursul în turneul individual, începând cu ora 15:00, ora României. 30 de minute mai târziu este programat concursul individual feminin de tenis de masă, la care vor evolua Daniela Dodean Monteiro şi Elisabeta Samara. Tot de la ora 15:30 este programată şi proba de ciclism pe șosea, cu Sergey Tvetcov printre protagonişti. Conform programului anunțat de COSR, în prima zi vor mai evolua la tenis de masă, la concursul individual masculin, Adrian Crișan și Ovidiu Ionescu. Începând cu ora 16:00, judoka Monica Ungureanu, la categoria 48 kg, canotorii George Palamariu şi Cristi Pîrghie, la două rame fără cârmaci, dar şi gimnaștii Marian Drăgulescu și Andrei Vasile Muntean, la individual compus, vor debuta în concursul de la Rio.
În turneul de tenis feminin, la simplu, sunt prezente în prima zi Irina Begu și Monica Niculescu, iar la dublu, România va avea două perechi: Horia Tecău şi Florin Mergea, la masculin şi Raluca Olaru şi Andreea Mitu, la fete. Începând cu ora 22:00, spadasinele Simona Gherman, Ana Maria Brânză şi Simona Pop vor intra din nou în concurs, în fazele de semifinale şi finală.
Prima zi a Jocurilor Olimpice se încheie cu meciul echipei feminine de handbal. Fetele selecţionerului Tomas Ryde vor întâlni, de la ora 1:50, ora României, reprezentativa Angolei, în primul meci din grupa A. România va avea o grupă de foc la Jocurile Olimpice de la Rio cu Norvegia, Spania, Brazilia, Muntenegru şi Angola.
Sursă: digisport.ro