Instituția Prefectului – Județul Arad organizează, în zilele de 25 – 26.06.2018, o serie de manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Drapelului Național, la care sunt invitați să participe toți cetățenii interesați. Acestea vor debuta în Piața Palatului Administrativ, pe strada Romul Veliciu.
În data de 25 iunie 2018, la ora 19.00, va avea loc ceremonia Coborârii drapelului naţional şi introducerea drapelului nou, ce urmează a fi înălţat în incinta catedralei „Sfânta Treime”.
În data de 26 iunie 2018, la ora 09.30, va avea loc Sfinţirea drapelului la catedrala „Sfânta Treime”, urmând ca, între orele 10.00 – 10.15, drapelul sfinţit să fie transportat la locul de desfăşurare a evenimentelor.
Începând cu ora 10.15 va avea loc ceremonialul de înălţare a drapelului României, în prezența oficialităților. Între orele 10.20 – 10.25, garda de onoare va Prezentarea onorul și salutul drapelului de luptă. Va fi intonat Imnul Naţional al României, ulterior având loc o serie de alocuțiuni.
Între orele 10.40 – 10.45 va avea loc primirea drapelului României, ce urmează a fi înălţat pe catarg, urmată de un ceremonial religios, între orele 11.00 și 11.05 fiind programată Înălțarea Drapelului.
Manifestările vor continua cu un program cultural-artistic, la ora ora 11.10 având loc defilarea Gărzii de Onoare.
Activităţile prilejuite de sărbătorirea Zilei Drapelului Naţional se vor desfășura în prezența Prefectului Județului Arad, doamna Florentina Horgea.