PROGRAMUL INSTRUIRILOR PENTRU PRESEDINTII SI LOCTIITORII SECTIILOR DE VOTARE

by Sida Voicu

La Tribunalul Arad a avut loc miercuri, 14 mai, desemnarea prin tragere la sorţi a persoanelor care vor ocupa funcţiile de preşedinte şi locţiitor în birourile electorale ale secţiilor de votare amenajate în vederea scrutinului din 25 mai pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European. La începutul săptămânii viitoare vor avea loc şedinţele de instruire pentru preşedinţi şi locţiitori în cadrul cărora li se vor prezenta aspectele legislative de care trebuie să ţină seama în activitatea lor. “Organizarea alegerilor europarlamentare din 25 mai decurge fără probleme, s-a respectat în totalitate graficul aprobat prin Hotărâre de Guvern. Săptămâna viitoare vom desfăşura în colaborare cu Biroul Electoral Judeţean Arad instruirea preşedinţilor şi locţiitorilor, precum şi alte activităţi organizatorice necesare pentru a asigura desfăşurarea corespunzătoare a scrutinului în conformitate cu atribuţiile legale ce ne revin”, a declarat Cosmin Pribac, Prefectul Judeţului Arad. Programul instruirilor obligatorii pentru preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare este următorul:

• Luni, 19.05.2014, ora 09:00, Primăria Oraşului Chişineu Criş, pentru preşedinţii şi locţiitorii din următoarele 15 localităţi: Chişineu Criş, Curtici, Sântana, Apateu, Grăniceri, Macea, Mişca, Olari, Pilu, Sintea Mare, Socodor, Şepreuş, Şimand, Zărand, Zerind;
• Luni, 19.05.2014, ora 12:00, Arad, sala Cinema Arta, strada Vasile Alecsandri, pentru preşedinţii şi locţiitorii din următoarele 18 localităţi: Nădlac, Pecica, Dorobanţi, Felnac, Fântânele, Frumuşeni, Iratoşu, Livada, Peregu Mare, Secusigiu, Semlac, Şagu, Şeitin, Şofronea, Vinga, Vladimirescu, Zădăreni, Zimandu Nou;
• Luni, 19.05.2014, ora 16:00, Arad, sala Cinema Arta, strada Vasile Alecsandri, pentru preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare cu numerele 1-115 din Municipiul Arad;
• Marţi, 20.05.2014, ora 09:00, Centrul Recreaţional Lipova (fosta Casă a Armatei), pentru preşedinţii şi locţiitorii din următoarele 14 localităţi: Lipova, Bata, Birchiş, Bârzava, Conop, Covăsânţ, Ghioroc, Păuliş, Petriş, Săvârşin, Şiştarovăţ, Ususău, Vărădia de Mureş, Zăbrani;
• Marţi, 20.05.2014, ora 12:00, Casa de Cultură Ineu pentru preşedinţii şi locţiitorii din următoarele 15 localităţi: Sebiş, Almaş, Brazii, Buteni, Cărand, Chisindia, Dezna, Dieci, Gurahonţ, Hălmagiu, Hălmăgel, Igneşti, Moneasa, Pleşcuţa, Vârfurile;
• Marţi, 20.05.2014, ora 16:00, Casa de Cultură Ineu pentru preşedinţii şi locţiitorii din următoarele 15 localităţi: Ineu, Pâncota, Archiş, Beliu, Bârsa, Bocsig, Cermei, Craiva, Hăşmaş, Seleuş, Şicula, Şilindia, Şiria, Tauţ, Târnova.

Preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor fi anunţaţi telefonic despre desemnarea lor în funcţie, urmând să li se comunice şi data sesiunii de instruire la care trebuie să participe.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate