Programul evenimentelor de Ziua României, la Arad. Soliști din toată țara vor urca pe scenă

by Cristian Dobre

Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad vor organiza două concerte, unul de muzică populară și unul de muzică ușoară, de Ziua naţională a României.

Concertul de muzică populară va avea loc în 30 noiembrie, pe scena din fața Palatului Administrativ.

Organizatorii au gândit un spectacol muzical cu invitați din mai multe zone istorice ale țării. Astfel, din Ardeal, vor urca pe scenă Veta Biriș, Marius Ciprian Pop și Dinu Iancu Sălăjanu.

Nordul țării va fi reprezentat de Vlăduța Lupău, iar din Oltenia va cânta Niculina Stoican. Din Moldova, va sosi, la Arad, pentru un recital de muzică tradițională Daniela Condurache.

Aceștia vor fi acompaniați de Orchestra Națională „Jidvei“ din Alba Iulia. Pe scenă vor mai urca și soliști și ansambluri folclorice din județul Arad. În 1 Decembrie, este programat concertul de muzică ușoară cu Ștefan Bănică Junior și Cargo.

De asemenea, în 2 decembrie, este invitat, la Arad, Mircea Rusu care va prezenta un recital în Parcul Eminescu, la Târgul de Iarnă.

“Organizăm, în această perioadă, un complex de activități dedicate Zilei Naționale a României și Centenarului Marii Uniri. Timp de trei zile, arădenii vor sărbători în mod tradițional. Seria de acțiuni va începe printr-o paradă a portului popular, continuând apoi cu dezvelirea grupului statuar dedicat Centenarului, amplasat în fața fostului cinematograf Dacia. Ulterior, pe platoul din fața Palatului Administrativ, toți cei peste 1000 de participanți la parada portului popular, se vor prinde într-o horă simbolică ”, a declarat doamna Daniela pădurean -Andreica, director executiv al Centrului Municipal de Cultură Arad.

PROGRAM

30 noiembrie

Orele 14.00 17.00 – Parada portului popular Traseu: Consiliul Județean Arad – Cinematograful Dacia – Platoul din fața Palatului Administrativ

Hora Unirii pe Platoul Palatului Administrativ

ora 17.00 – Concert muzică populară – Platoul din fața Palatului Administrativ

Flavia Grozav, Ștefan Muntenaș, Monica Groza, Daniela Dudaș, Liviu Păcurar,

Maria Rașca, Iustina Span, Acompaniază orchestra „Doina Mureșului”

Veta Biriș

Vladuța Lupău

Niculina Stoican

Daniela Condurache

Marius Ciprian Pop

Dinu Iancu Sălăjanu

Acompaniază Orchestra Națională „Jidvei”

Prezintă: Felicia Stoian

 

1 Decembrie – Concert de muzică ușoară –Platoul din fața Palatului Administrativ

ora 18.30 – 19.00 –  Arthur in Neverland

ora 19.0019.30 –  Blackjack

ora 19.30 – 20.00 – Trupa Barbarossa

ora 20.00 – 21.00 – Cargo

ora 21.00 – 22.00 – Ștefan Bănică Jr.

ora 22.00 – Foc de artificii

2 decembrie – Parcul Mihai Eminescu

ora 18.00 – Mircea Rusu Band

 

 

 

Facebook Comments