Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a găzduit, în data de 09 martie, evenimentul „Erasmus Open Doors” – EOD, organizat cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, care promovează oportunităţile de studiu şi practică pentru studenţi în cadrul programului european Erasmus+.
Manifestarea s-a adresat în primul rând viitorilor studenţi Erasmus. Aceştia au avut oportunitatea de a se întâlni cu foşti studenţi Erasmus şi cu reprezentanţi ai universităţii. Tinerii interesaţi de programul Erasmus+ au aflat detalii despre oportunităţile de finanţare existente, modalitățile de studiu şi derularea stagiilor de practică străinătate.
Erasmus Open Doors se afla deja la cea de-a patra ediție şi are o amploare tot mai mare de la un an la altul. Ediţia din acest an este una specială, întrucât se derulează într-un moment aniversar. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la lansarea programului Erasmus, timp în care Uniunea Europeană a oferit mobilități de studiu și de practică pentru peste 3 milioane de studenți din întreaga Europă. În aceşti 30 de ani, Comisia Europeană a evaluat permanent impactul pe care acest program îl are asupra studenților, analizând felul în care perioada de studiu în străinătate a făcut ca opțiunile și perspectivele lor să se diversifice sau le-a influenţat cariera.
„Am subliniat beneficiile acestui program, de la îmbogăţirea experienţei profesionale, la dobândirea de competenţe inter-culturale şi lingvistice, precum şi implicarea mai multor studenți Erasmus. În cadrul UVVG, avem printre noi atât studenți interesați să beneficieze de oportunităţile programului, cât şi foști studenți Erasmus care doresc sa-şi împărtăşească experienţa personală din timpul mobilităţii. La eveniment au participat, de asemenea, şi studenţi aflaţi în mobilitate de studiu la Universitatea noastră de la Universitatea din Novi Sad, Universitatea Sapienza din Roma, Universitatea de Studii din Padova şi Universitatea Bucovineană din Cernauţi, care au avut prilejul de a spune câteva cuvinte despre propria universitate şi de a relata studenţilor UVVG propria experienţă Erasmus”, a declarat Luciana Pucea, coordonator instituţional ERASMUS din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Daniel Albu