Programul curățeniei de toamnă în municipiul Arad

by Andreea Radu

Cu sprijinul a opt operatori economici (S.C. Gospodărie Comunală, Universul Verde, Compania de apă, Rogera, RER Ecologic Service Oradea, Polaris Holding , Elba și RoRec Asociația română pentru reciclare), Primăria municipiului Arad a declanșat în 2 octombrie, în cartierul Alfa, luna curățeniei de toamnă.

În această perioadă, în toate cartierele orașului, vor fi făcute lucrări de măturat și spălat străzi și platforme gospodărești, toaletări, recepări, tăieri arbori și de tuns gard viu, lucrări de întreținere canalizare pluvială ( curățare guri de scurgere, înlocuit grătare, guri de scurgere din materiale compozite, înlocuit capace cămine de vizitare din materiale compozite, înlocuit capace cămine de vizitare din oțel).

De asemenea  se vor face si lucrări la infrastructura energetică    (reparații și întreținere iluminat public, înlocuire corpuri de iluminat defecte și becuri arse, remedieri defecte de rețele, verificare funcționare iluminat public). Programul de curățenie presupune și colectarea de deșeuri- echipamente electrice și electronice.

Luna curățeniei de toamnă se derulează în continuare după următorul program:

Micălaca zona 300 – punct de plecare  zona ANL str. Stamatiad

3 zile -5.10-7.10.2017

Micălaca zona 100- 200 – punct de plecare teren viran zona bl. 101 (la baza pasajului rutier)

2 zile, 12.10-13.10.2017

Vlaicu stânga (partea cu fântâna arteziană de la UTA)- punct de plecare depoul CTP

3 zile, 14.10-17.10.2017

Vlaicu dreapta -punct de plecare  stadion UTA+ 6 Vânători

3 zile, 18.10-20.10.2017

Aradul Nou- punct de plecare zona Gării, str. Bicaz (după semafoare în dreapta) + Sânicolau

1 zi, 21.10.2017

Grădiște

1 zi, 23.10.2017

Calea Romanilor

2 zile, 24.10-25.10.2017

Centru dreapta (zona delimitată de străzile  Bd. Revoluției, Podgoria, Praporgescu, Polivalentă, Iuliu Maniu, Ineului, Mărțișor, Bihorului)

2 zile, 26.10-27.10.2017

Centru stânga (zona delimitată de străzile Banu Mărăcine, A. Șaguna, Kogălniceanu, Dornei, P/ța Arenei, Bd. Revoluției)

2 zile, 28.10-29.10.2017

Confecții

1 zi, 31.10.2017

Facebook Comments