Programul Caravanei Tradițiilor de Iarnă

by Dana B.

CARAVANA TRADIŢIIOR DE IARNĂ  rămâne evenimentul cultural de referinţă al sfârşitului de an. Proiectul, iniţiat şi organizat de Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad  readuce, pentru al X – lea an consecutiv, în atenţia iubitorilor de folclor datini şi obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă.

„Caravana”, însoţită de renumite ansambluri folclorice locale şi o pleiadă de tineri interpreţi,  îşi începe traseul cultural în 26 noiembrie şi continuă până în 18 decembrie, trecând prin bine – cunoscute aşezări arădene: Sebiş, Lipova, Ineu, Şiria, Şagu, Sântana şi Pecica. În acest an, pe scenele sus amintite, vor urca artişti consacraţi, cap de afiş fiind Marius Ciprian Pop.

„Noutatea acestei ediţii constă în includera pricesnelor, a colindelor religioase şi laice susţinute de Paul Krizner şi Feciorii colindători din Sânicolaul Mic, sub conducerea muzicală a lui Vasilică Rus, la Bisericile Ortodoxe din localităţile: Seleuş, Bata, Craiva,Vârfurile şi Chişineu Criş” – a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad .

Program Pricesne:

Sâmbătă, 26 noiembrie

Seleuș – Biserica Ortodoxă, ora 18.00

  • Paul Krizner și Feciorii colindători din Sânicolau Mic, conducere muzicală: Vasilică Rus

 

Duminică, 27 noiembrie

Bata – Biserica Ortodoxă, ora 17.00

  • Paul Krizner și Feciorii colindători din Sânicolau Mic, conducere muzicală: Vasilică Rus

 

Sâmbătă, 3 decembrie

Craiva – Biserica Ortodoxă, ora 17.00

  • Paul Krizner și Feciorii colindători din Sânicolau Mic, conducere muzicală: Vasilică Rus

 

Duminică, 4 decembrie

Chișineu – Criș- Biserica Ortodoxă, ora 19.00

  • Paul Krizner și Feciorii colindători din Sânicolau Mic, conducere muzicală: Vasilică Rus

 

Sâmbătă, 17 decembrie

Vîrfurile – Biserica Ortodoxă, ora 18.00

  • Paul Krizner și Feciorii colindători din Sânicolau Mic, conducere muzicală: Vasilică Rus

 

Program spectacole:

Sămbătă, 26 noiembrie

Sântana – Căminul Cultural „ Satu Nou„,  ora 18.00

  • Lucian Drăgan și formaț Soliști: Lucian Drăgan, Alexandra Drăgan, Lucian Drăgan Jr.
  • Solist: Marius Ciprian Pop
  • Grupul de colindători „ Lerui ler „ din Arad și orchestra „Mărunțelul„ . Dirijor: Liviu Birta

 

Duminică, 27 noiembrie

Sebiș – Casa de Cultură, ora 19.00

  • Orchestra „ Rapsodia„ din Arad, conducere muzicală: Vasilică Rus. Soliști: Daniela Han, Ioan Surdu
  • Solist: Marius Ciprian Pop

Lipova- Centrul Recreativ Orășenesc, ora 18.00

  • Orchestra Vicodorii, Florin Ionaș – Generalul, Diana Selagea şi Cristi Sălășan
  • Solist: Marius Ciprian Pop;
  • Grupul de colindători „ Lerui ler „ din Arad și orchestra „Mărunțelul„ . Dirijor: Liviu Birta.

 

Sâmbătă, 3 decembrie

Pecica – Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu„, ora 18.00

  • Orchestra „Rapsozii Zărandului „ din Arad, conducere muzicală Petrică Pașca. Soliști: Malvina Nagy, Cornelia Căprariu Roman, Rodica Ardelean Onița, Aura Bonchiș, Aurel Budugan
  • Solist: Marius Ciprian Pop
  • Grupul de colindători „ Lerui ler „ din Arad și Orchestra „Mărunțelul„ . Dirijor: Liviu Birta

 

Ineu- Casa de Cultură, ora 19.00

  • Orchestra Vicodorii, Florin Ionaş – Generalul, Diana Selagea și CristiSălășan.
  • Solist: Marius Ciprian Pop

Duminică, 4 decembrie

Șiria – Casa de Cultură, ora 16.00

  • Elevi ai Școlii Generale “Ioan Slavici” – Şiria
  • Grupul Vocal Podgorenii din Şiria
  • Alin Neag
  • Ansamblul Folcloric Şiriana
  • Corul Gheorghe Dima – Ghioroc
  • Bianca Tomoiagă
  • Corul Seminarului Teologic Arad
  • Olivia Cotocea Cotuna;
  • Corul Laudaţio al Episcopiei Caransebeşului
  • Solist: Marius Ciprian Pop

Duminică, 18 decembrie

Șagu – Căminul de Cultură, ora 18.00

  • Tinu Vereșezan și formația
  • Paul Krizner și Feciorii Colindători din Sânicolau Mic. Conducere muzicală: Vasilică Rus

 

Facebook Comments