Profesorii nervoși vor fi trimiși în fața unei comisii de medici

by Cristian Dobre

Președintele Klaus Iohannis a promulgat marți o lege care introduce sancționarea profesorilor care dau dovadă „de inaptitudine profesională de natură psiho-comportamentală”.

Proiectul inițiat de fostul ministru PSD al educației, Liviu Pop, prevede că elevii, părinţii, dar și alți dascăli pot cere examinarea psihocomportamentală a profesorilor şi învăţătorilor oricând consideră necesar. Verificarea medicală a profesorului va fi făcută de o comisie de medici specialiști constituită la nivel județean.

Ce prevede legea:

„În situaţii de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală a personalului angajat într-o instituţie de învăţământ (unitate şcolara, unitate conexă, casa corpului didactic, inspectorat şcolar etc.), conducerea instituţiei de învăţământ poate solicita, la sesizarea oricărui factor implicat în procesul educaţional, cu acordul consiliului de administraţie al instituţiei în cauză, un nou examen medical complet.
Situaţiile de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală sunt analizate şi stabilite de către o comisie formată din 3-5 membri, medici specialişti, constituită la nivel judeţean în baza unui protocol între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii, care să realizeze expertiza capacităţii de muncă.”

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments