PROFESORII ARADENI TRAG SEMNALUL DE ALARMA: LIMBA ROMANA ESTE IN PERICOL

by Andreea Radu

Suntem într-un moment de răscruce pentru învățământul românesc, când sunt implicate paliere fundamentale ale dezvoltării noastre sănătoase, ca popor. Este negată importanţa identității naționale, sunt afectate conştiinţa şi expresia noastră culturală. Din perspectiva disciplinelor pe care le reprezentăm, Limba și literatura română și Limba latină, propunerile noilor planuri-cadru pentru învățământul gimnazial sunt inacceptabile. Ele ilustrează o mutație în ceea ce priveşte viziunea şi filozofia educaţiei, locul şi importanţa acestor discipline în contextul curriculumului naţional, având grave repercusiuni în formarea individuală a elevilor din preuniversitar. Reducerea numărului de ore alocate studiului limbii și literaturii române la clasa a-V-a și eliminarea studiului limbii latine la clasa a VIII-a reflectă o orientare periculoasă, cu care nu putem fi de acord din mai multe motive.
În primul rând, suntem un stat naţional, deci construcţia identitară, conştiinţa apartenenţei la o limbă și o cultură (literatură) naţională rămâne un deziderat educaţional fundamental, atâta vreme cât principiul european al unităţii în diversitate este încă valabil. Construcţia conştiinţei identitare nu se poate face prin diminuarea sau prin renunţarea la studiul limbii, al literaturii, al culturii române și al limbii latine. La nivelul Uniunii Europene, nu se pune semn de egalitate între comunicarea în limba maternă, literatura națională şi celelalte discipline. Un studiu al planurilor-cadru din țările europene arată că, fără excepție, limbii și literaturii materne i se alocă cel mai mare număr de ore comparativ cu celelalte discipline, fiind considerată disciplină prioritară. De pildă, în Finlanda, unde se consideră că există cel mai eficient sistem educațional, elevii au în orar nu mai puțin de 14 ore de limbă și literatură maternă pe săptămână.
În al doilea rând, limba română asigură baza de învățare pentru oricare altă disciplină din curriculum, precum și pentru învățarea pe tot parcursul vieții. Finalitatea disciplinei Limba și literatura română nu se poate reduce artificial doar la achiziţionarea unor competenţe lingvistice sau de comunicare, cât ar permite punerea în aplicare a noilor planuri-cadru. Toate evaluările naționale, la clasa a II-a, a IV-a, a VI-a și a VIII-a, precum și examenul de bacalaureat, au ca disciplină obligatorie Limba și literatura română. În condițiile în care se face pregătire suplimentară la această disciplină, dar, cu toate acestea, rezultatele obținute la examenele naționale, respectiv la teste internaționale, dau mărturie despre necesitatea unei pregătiri și mai temeinice, considerăm că diminuarea numărului de ore este o presiune în plus asupra elevilor și a profesorilor.
Nu în ultimul rând, limba latină înseamnă identitate lingvistică și culturală, apartenență la comunitatea europeană. Avem nevoie de studiul limbii şi al culturii latine, dacă avem nevoie de oameni conştienţi de identitatea şi de valorile civilizaţiei lor. Oare, de ce Germania, țară nelatină, oferă posibilitatea studiului latinei începând cu clasa a V-a?
Având în vedere argumentele de mai sus, importanța planurilor-cadru pentru învățământul românesc, precum și situația paradoxală, periculoasă și nedemocratică pentru statutul disciplinelor Limba și literatura română și Limba latină, solicităm:
1. Prelungirea dezbaterii publice în privinţa propunerilor de plan-cadru pentru clasele V-VIII; Stabilirea unui nou termen în calendarul perioadei de revizuire a proiectelor de plan-cadru elaborate iniţial, în concordanță cu importanța acestei acțiuni.
2. Organizarea unor întâlniri la nivel naţional între profesorii de limba și literatura română, limba latină, inspectorii de specialitate și forurile decizionale în vederea discutării statutului maternei în sistemul educațional românesc.
3. Formularea unor alternative reale, în urma revizuirii propunerilor de plan-cadru; (toate cele trei variante reduc numărul de ore la disciplina Limba şi literatura română la clasa a V-a (de la 5 la 4 ore/săptămână) şi exclud studierea limbii latine la clasa a VIII-a).
4. În condiţiile în care „planul-cadru de învăţământ este un document de tip reglator, instrument de bază în promovarea politicilor educaţionale la nivel naţional” (conform anexei la OMEN 3593 / 18.06.2014 referitor la aprobarea Metodologiei privind elaborarea şi aprobarea curriculumului şcolar), solicităm organizarea unor întâlniri/dezbateri în vederea analizei rezultatelor de la Evaluarea Națională a II-a, a IV-a, a VI-a și a VIII-a din anii școlari anteriori și corelarea acestor analize cu propunerea planurilor-cadru.
5. Regândirea statutului limbii latine, a programei acesteia, precum și a locului în cadrul planului-cadru pentru gimnaziu.

Consiliul consultativ al profesorilor de limba și literatura română și limba latină, Arad

Facebook Comments