PROFESORII ARADENI ISI VOR PRIMI TOATE DREPTURILE CASTIGATE IN INSTANTA

by Cosmin Mihuta

Veste bună pentru profesorii din Arad: Guvernul a alocat toţi banii aferenţi lui 2014 pentru sumele câştigate în instanţă de cadrele didactice. „Într-o primă fază, Guvernul a alocat peste 4 milioane de lei pentru profesorii arădeni, sume insuficiente pentru tranşa aferentă lui 2014. Am avut o serie de discuţii cu reprezentanţii sindicatelor care reprezintă cadrele didactice din Arad, împreună am intervenit la Ministerul Educaţiei, pentru alocarea tuturor sumelor de bani necesare. Solicitarea a avut succes şi s-au alocat 5 369 000 de lei, astfel încât cadrele didactice vor primi banii care li se cuvin. Mă bucur că Guvernul Ponta respectă un dintre obligaţiile asumate în faţa românilor, în faţa arădenilor, de a respecta drepturile cadrelor didactice. Am demonstrat astfel că, dacă există voinţa, se găsesc resursele necesare pentru a respecta drepturile cetăţenilor, de a respecta drepturile băneşti ale tuturor, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Am restabilit drepturile cadrelor didactice, care au fost nedreptăţite de guvernarea PDL, şi vom continua să ne respectăm angajamentele faţă de profesori şi în anul următor”, a spus Flavius Măduţa, deputat PSD.

 

Facebook Comments