Consiliul Județean Arad a primit astăzi vizita unei delegații de profesori și consilieri, provenind din cinci țări precum Austria, Turcia, Portugalia, Polonia și Italia. Cadrele didactice străine au vizitat Aradul, în cadrul unui schimb de experiență, ca urmare a unui proiect derulat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad, prim Programul Erasmus+ al Uniunii Europene. Proiectul dorește să exploreze posibilitatea aplicării principiilor metodei de predare Montessori în educația adulților. Acesta este coordonat de partenerul din Turcia și implementat similar în cele 5 țări partenere. Inițiativa dorește să aducă un suflu de inovație în metodele de predare, nu doar adulților, însă, mai ales elevilor din județul nostru, prin perfecționarea și personalizarea abordărilor de la clasă.
„Aceste parteneriate au ca scop cunoașterea reciprocă a comunităților din care facem parte. Le-am prezentat oaspeților noștri Aradul, un județ prietenos, dinamic, cu o multivalență culturală și un bazin interetnic bogat și diversificat, cu repere istorice importante, un județ în continuă dezvoltare. Faptul că oaspeții noștri au venit la Arad printr-un proiect derulat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad ne aduce în centrul atenției un domeniu sensibil. Sunt sigur că în această zonă, în care trebuie să dăm dovadă de empatie față de acești copii, atât noi cât și oaspeți noștri avem un scop comun: această grijă față de o categorie defavorizată și care trebuie sprijinită de întreaga societate”, a afirmat Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Delegația străină a vizitat și alte obiective culturale, istorice și școlare din municipiul și județul nostru.