PROFESOR DE LA FACULTATEA DE FARMACIE DE LA UNIVERSITATEA CONSTANTA, RETINUT PENTRU LUARE DE MITA

by Paula Craciun

Profesorul universitar doctor Gheorghe Ţarălungă, de la Facultatea de Farmacie din Universitatea Constanţa, a fost reţinut pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant când primea 200 de euro de la un student, pentru a-l promova la disciplina Farmacie.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Constanţa l-au reţinut miercuri seară pe colonelul în rezervă Gheorghe Ţarălungă, profesor universitar doctor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa, disciplina Farmacologie, Farmacoterapie, Farmacie Clinică, şi urmează să ceară joi Tribunalului Constanţa arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Profesorul universitar Gheorghe Ţarălungă a fost prins miercuri în flagrant, în biroul său de la Facultatea de Farmacie, după ce a primit mită 200 de euro de la Evangelos Faloutsos, pentru a-l promova, în condiţii nelegale, la disciplina Farmacie clinică din anul V de studii, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Studentul Evangelos Faloutsos este cercetat pentru dare de mită, iar procurorii au luat în cazul acestuia măsura controlui judiciar pe o perioadă de 30 de zile, până în 26 februarie. În perioada controlului judiciar, Faloutsos are interdicţie să părăsească ţara şi trebuie să se prezinte la Poliţie în zilele stabilite prin programul de supraveghere, dar şi la procurori, ori de câte ori este chemat.

Procurorii au fost spijiniţi în acest caz de Serviciul Român de Informaţii.

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments