Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, o acțiune cu efective mărite, pe linia respectării dreptului de proprietate intelectuală.
În urma activităților desfășurate, intr-o piață din municipiu, polițiștii au depistat în flagrant delict, doi bărbați de 39 și 42 de ani, ambii din Arad, în timp ce ofereau spre comercializare produse de îmbrăcăminte purtătoare de însemne a unor mărci înregistrate, fără a prezenta elementele de siguranță ale produselor orginale.
210 produse de îmbrăcăminte și încălțăminte, în valoare de aproximativ 21.000 de lei, susceptibile de a fi contrafăcute, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Cu aceeași ocazie, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale conform Legii 12/1990, în valoare de 30.000 de lei.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, atât în municipiu cât și în județul Arad.