Pe lângă pandemie, România are de suferit și din cauza secetei. În unele cazuri, recoltele au scăzut la jumătate comparativ cu anii trecuți, potrivit datelor Ministerului Agriculturii. Ministrul Adrian Oros a apreciat că nu se așteaptă însă la o creștere a prețului pâinii, scrie digi24.ro.
În cazul grâului, lipsa apei din sol a făcut ca fermierii să recolteze 5,5 milioane de tone, cu 4,8 milioane de tone mai puțin decât în 2019.
Cele mai accentuate scăderi de producţie sunt în Dobrogea deoarece această zonă a fost cea mai afectată.
La grâu, pentru că este suprafaţa cea mai mare – peste 80% din suprafaţa însămânţată în toamnă a fost cu grâu – s-a recoltat până acum 89% din suprafaţă, producţia medie este de 2,9 tone pe hectar faţă de 4,8 tone în 2019, când regimul precipitaţiilor a fost unul normal.
Deci s-a diminuat cu 40% producţia medie la grâu. Dacă anul trecut au fost recoltate aproximativ 9,4 milioane tone, anul acesta estimarea este de 5,5 – 5,6 milioane tone”, a menţionat Adrian Oros în cadrul unei conferinţe de presă.
Ministrul Agriculturii a precizat că, la secară, producţia medie a fost de asemenea diminuată, fiind de circa 2,5 tone pe hectar faţă de 3,2 tone în 2019.
„La orz, producţia medie este de circa 2,6 tone pe hectar faţă de 5 tone pe hectar în anul trecut, deci o scădere cu aproximativ 47%.
La rapiţă, dacă producţia medie anul trecut a fost de 2, 3 tone pe hectar, anul acesta este de 1,9 tone pe hectar. Şi aici s-a înregistrat o scădere semnificativă, din cauza secetei extreme care s-a instalat în toamna anului trecut, iar în acest an deşi în ultima perioadă au fost precipitaţii chiar din abundenţă, în anumite zone ale ţării şi mai ales în Dobrogea, în sudul Moldovei, sunt încă zone care sunt puternic afectate de secetă”, a mai spus Oros.
Cât este necesarul intern de grâu
Adrian Oros a afirmat că este suficient grâu atât în ţară pentru consumul intern cât şi la nivel mondial, astfel că nu se aşteaptă la o creştere a preţului pâinii.
„Consumul uman în România – îmi spun cei de la Patronatul Morăritului şi Panificaţiei – este de 2,2 milioane de tone (de grâu, n.r.) Noi, anul acesta, vom face undeva între 5,4 şi 5,6 milioane tone, deci va fi suficient pentru consumul intern. Sigur că aici se adaugă 550.000 de tone grâul de seminţe, care este foarte important. Se adaugă cam 400.000 de tone grâul care se utilizează în scop furajer, nefiind panificabil poate fi şi de o altă calitate mai slabă şi cam 400.000 de tone se utilizează pentru industria alcoolului. Deci cam ăsta ar fi necesarul de consum intern de grâu. Restul, în fiecare an, a fost exportat de către agenţi economici, de către traderi, cei care se ocupă cu acest lucru.
După ştiinţa mea, din ce am primit şi eu informaţii, în afară de bazinul Mării Negre care a fost afectat de secetă, în lume, în Statele Unite, America de Sud şi peste tot unde sunt mari producători, producţiile au fost record anul acesta. Doar această zonă a fost afectată.
După cum am citit şi mi-au spus specialiştii întotdeauna preţul pâinii, preţul grâului, este dat de tot ceea ce înseamnă producţia la nivel mondial. Aşa că speranţa mea este că nu vom înregistra creşteri ale preţului pâinii pentru că este suficient grâu atât în ţară pentru consumul intern cât şi la nivel mondial”, a menţionat Oros, citat de Agerpres.