Producţia britanică de televiziune „McMafia”, realizată de BBC şi difuzată de postul american AMC, a fost desemnată cel mai bun serial dramatic la cea de-a 47-a ediţie a galei International Emmy Awards, organizată luni seară la hotelul Hilton din New York, informează site-ul revistei Variety.
Aceste premii prestigioase, decernate de International Academy of Television Arts & Sciences, au fost înmânate în cadrul unui dineu de gală prezentat de Ronny Chieng, corespondent al emisiunii „Daily Show”.
Producţia australiană „Safe Harbour” s-a impus la categoria „cel mai bun lungmetraj TV/ miniserie”. Acest thriller despre o călătorie întreprinsă în Indonezia de un grup de prieteni din Brisbane a învins celelalte producţii nominalizate la această categorie şi care au fost realizate în Brazilia, India şi Ungaria.
Premiul pentru comedie a revenit programului brazilian „Especial de Natal Porta dos Fundos” („The Last Hangover”), o parodie cu accente biblice realizată de Netflix în care rolul principal este interpretat de popularul actor Fabio Porchat.
Sursa: agerpres.ro