Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretele de eliberare din funcţie a mai multor magistraţi. Şeful statului i-a eliberat din funcţie pe: Daniela Anton – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; Pavel Palcu – procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad; Alexe Scurtu – procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie; Gheorghe Cristian – prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cei patru magistraţi au fost eliberaţi din funcţie ca urmare a pensionării.
Facebook Comments