Astăzi, 24 noiembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, efectuează 35 de percheziții domiciliare (din care 2 la instituții publice – unități penitenciare), privind destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în comiterea de infracțiuni la regimul substanțelor stupefiante și psihoactive, în formă continuată.
Din cercetări a reieșit că, în perioada martie – noiembrie 2021, o persoană bănuită, încarcerată într-un penitenciar, ar fi constituit un grup infracţional organizat, împreună cu alte două persoane, în vederea săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc şi operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, grup la care ar fi aderat mai mulți membri.
În cadrul grupului, două persoane ar fi avut rol de leaderi, ocupându-se de organizarea, conducerea şi controlul activităţii infracţionale de trafic de droguri de risc și mare risc şi operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, procurarea de substanțe interzise şi distribuirea acestora către palierele inferioare, acestea colectând și banii proveniţi din activitatea ilicită.
De asemenea, o parte dintre membrii grupului (unul dintre acesta fiind încarcerat într-un alt penitenciarul), ar fi sprijinit activitatea infracțională prin furnizarea, în mod direct, de droguri de risc și mare risc, iar alte persoane bănuite ar fi asigurat vânzarea drogurilor către diverse persoane, în judeţele Arad și Timiș.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, vor fi conduse, în vederea audierii, 37 de persoane.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor specializați în combaterea criminalității organizate din Timişoara și Botoşani, al polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Arad și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.