Uniunea Salvați România a găzduit la sediul din strada Dimitrie Bolintineanu, numărul 5, etajul 4, o dezbatere care a căutat să identifice problemele și provocările cu care se confruntă medicina de familie dar și posibilele soluții. La eveniment au participat numeroși medici de familie, alături de domnul Adrian Dărăbanțiu, preşedinte al Societăţii de Medicină de Familiei din Arad.
În condițiile unei finanțări insuficiente, cu o alocare bugetară aflată la jumătate față de procentul mediu din restul țărilor europene, sistemul medical românesc este departe de dezideratul general urmărit, de menținere a pacienților în afara spitalelor. Prin învestiții în sistemul prespitalicesc, în centrele de permanență, în dotarea cabinetelor medicilor de familie, prin programe de prevenție, screening, se poate eficientiza actul medical, numeroase boli fiind rezolvate în stadii incipiente sau chiar evitate.
Medicii de familie se confruntă în prezent cu provocarea unei birocrații excesive și cu un card de sănătate ineficient și care nu aduce vreun avantaj, neoferind posibilitatea accesării dosarului medical al pacientului. Costurile ridicate ale dotărilor și utilităților, veniturile insuficiente de multe ori, au condus la situația în care în România avem sute de localități fără medic de familie, iar una din cinci sarcini ajunge la medic abia la naștere.
Adrian Wiener, senator USR Arad: ”Propunerea pe care o susținem este alocarea a 10% din banii destinați sănătății către medicina de familie. Problemele subfinanțării acesteia conduc la pagube imense, atât financiare, cât mai ales cuantificate în ani de viață de suferință sau chiar pierduți de pacienți. Soluții există, ele sunt cunoscute, însă actuala putere nu dorește să își asume costul politic al implementării lor. Un exemplu simplu este informatizarea și interconectarea sistemului, care să permită o mai bună urmărire a pacienților și administrare a tratamentelor, contribuind deopotrivă la reducerea risipei. La fel este situația programelor de screening sau a registrelor suverane de oncologie, care pot cauza o creștere inițială a efortului bugetar pentru sănătate, economisind însă pe termen lung sume imense și contribuind la bunăstarea populației.”