PROBLEMELE SI-AU SPUS CUVANTUL! NELU PLOIESTEANU: „VREAU SA MOR”

by Paula Craciun

Nelu Ploieşteanu s-a declarat dezamăgit de viaţă şi a mărturisit faptul că-şi doreşte să-şi încheie socotelile cu viaţa.

Problemele şi-au pus adânc amprenta pe sufletul lui Nelu Ploieşteanu! Îndrăgitul artist a mărturisit că nu-l sperie gândul morţii şi că dacă ar şti că acolo şi-ar reîntâlni oamenii dispăruţi din această viaţă, atunci s-ar bucura că acest lucru să se întâmple cât mai curând.

„Nu mi-am mai făcut de mult analizele. Vreau să mor liniştit. Fumez şi două pachete pe zi, conduc. Am venit de la Huşi la Bucureşti şi m-am întors şi nu am avut nimic. Te mai dor oasele, dar asta e normal. Nu mi-e frică de moarte. La un momenta dat, am aşa, nişte gânduri: „Doamne, dacă aş şti că pe lumea cealaltă îi găsesc pe cei care au plecat, m-aş duce acolo”. M-am săturat de oamenii de aici. Cred că nepoţii, copiii şi nevasta sunt cei care mă iubesc cel mai mult. Sunt trist pentru că încerc să muncesc foarte, foarte mult. Am încercat să plec mai mult în ţară, pentru că nu-mi mai place viaţa în Bucureşti. La nivel de ţară, sunt divinizat, oamenii mă plac şi mă vor. În Bucureşti, dacă mergi să cânţi la o cârciumă, îţi dau o cafea la juma de preţ şi asta-i toată plata. Nu mai stau în Bucureşti, mă duc oriunde!”, a declarat Nelu Ploieşteanu la „Star Matinal”, de la Antena Stars.

Nelu Ploieşteanu şi soţia s-au despărţit în urmă cu mai bine de un an, când soţia lăutarului a declarat că s-a săturat de amantlâcurile artistului. Ea a susţinut că „bomboana de pe colivă” a fost faptul că a aflat că Ploieşteanu i-ar fi cumpărat Anei Maria un apartament de 50.000 de euro, în Bucureşti. Artistul ar fi renunţat la femeia care i-a băgat scandal în casă şi ar încerca să-şi remedieze relaţia cu aceasta.

Sursa: spynews.ro

Facebook Comments