PRO România va redeschide școlile, „pentru că vrem ca țara să aibă un viitor”

by Andreea Radu

Singurii care au spus clar că vor redeschide imediat şcolile sunt Victor Ponta şi PRO România. Argumentele lor sunt convingătoare: Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă deschiderea şcolilor, un raport al organizaţiei susţine că nu trebuie închise. În aproape toată Europa şcolile sunt deschise. Părinţii, elevii, toată lumea vrea şcoală faţă în faţă şi nu educaţie fake. Şcoala online este o utopie în mediul rural şi pentru foarte multe familii. Medicii sunt de părere că şcolile pot funcţiona dacă se respectă regulile, la fel ca alte activităţi care au rămas deschise. PRO România crede că şcoala este mai importantă decât alegerile şi trebuie deschisă.

„Trebuie urmat exemplul Asociației Școlilor Particulare, ce a obținut în instanță, la Iași, declararea ca nelegală a suspendării activităților școlare față în față. Este un prim pas împotriva dictaturii sanitare instituită de actualul guvern. Până și OMS pledează pentru a avea copiii în școli, izolarea acestora având consecințe extrem de nefaste în dezvoltarea lor. Românii nu trebuie să uite că în acest moment țara este condusă de un guvern liberal ilegitim, ce nu a primit votul în 2016, manevrat din spate de o mână de “experți” obtuzi, dacă nu chiar stupizi și rău intenționați. Închiderea școlilor și piețelor o dovedesc cu prisosință” a declarat Victor Ponta.

Programul anticriză al lui Victor Ponta nu va lăsa pe nimeni în urmă! Redeschiderea școlilor este o promisiune fermă pe care PRO România o face părinților, ignorați și batjocoriți de Orban și Ciolacu. Măsurile antiromânești, ce pur și simplu pun în pericol viitorul nației, trebuie oprite printr-un vot anticriză pe 6 decembrie.

„Peste tot oamenii se lovesc de această problemă: cine stă cu copiii acasă? Cine îi îndrumă? Cine îi ajută? Toţi se întreabă pe bună dreptate dacă educaţia este o prioritate, de ce nu sunt deschise şcolile cu măsuri speciale? Nu avem încredere în copii? Nu avem încredere în profesori? Mai degrabă cred că nu putem avea încredere în această guvernare care ne pune în pericol viitorul. Trebuie să câştigăm alegerile, să schimbăm guvernul şi să redeschidem şcolile”, a declarat Flavius Măduţa, candidat PRO România pentru Camera Deputaţilor.

 

Articol realizat de Smart Print Media SRL, la comanda PRO România – FILIALA ARAD, Cod mandatar 11200008

Facebook Comments