Prințul William a moștenit o proprietate în valoare de peste 1 miliard de dolari

by Florian Popa

Cea mai mare parte a averii familiei regale – în valoare totală de cel puțin 18 miliarde de lire sterline (21 de miliarde de dolari), reprezentând terenuri, proprietăți și investiții – trece acum către noul monarh, regele Charles al III-lea și către moștenitorul său, William, scrie hotnews.ro.
Testamentele regale nu sunt niciodată făcute publice. Asta înseamnă că ceea ce se întâmplă cu o mare parte din averea personală a Reginei Elisabeta a II-a după moartea ei va rămâne un secret de familie.
Forbes a estimat anul trecut că averea personală a celui mai longeviv monarh al Marii Britanii se ridică la 500 de milioane de dolari. Este vorba despre bijuterii, colecții de artă, investiții și două reședințe – Castelul Balmoral din Scoția și Casa Sandringham din Norfolk. Regina a moștenit ambele proprietăți de la tatăl ei, regele George al VI-lea.
„Testamentele regale sunt secrete, așa că nu avem idee, de fapt, ce conțin și cât valorează. Nu a fost niciodată făcut public”, a declarat pentru CNN Laura Clancy, lector la Universitatea Lancaster și autoarea unei cărți despre finanțele familiei regale.

Ce mai mare parte a averii trece către Charles și William
Cea mai mare parte a averii familiei regale – în valoare totală de cel puțin 18 miliarde de lire sterline (21 de miliarde de dolari), reprezentând terenuri, proprietăți și investiții – trece acum către noul monarh, regele Charles al III-lea și către moștenitorul său.
Prințul William, acum primul în linia de succesiune la tronul britanic, va fi mult mai bogat. Viitorul rege al Marii Britanii moștenește de la tatăl său proprietatea privată a Ducatului de Cornwall, ceea ce înseamnă terenuri și proprietăți pe aproape 56.000 de hectare, majoritatea în sud-vestul Angliei.
Construită în 1337 de regele Edward al III-lea, proprietatea valorează aproximativ 1 miliard de lire sterline (1,2 miliarde de dolari).
Veniturile din proprietate sunt „folosite pentru a finanța activitățile publice, private și caritabile” ale Ducelui de Cornwall. Acest titlu este deținut acum de Prințul William.
De departe cea mai mare parte din averea familiei, Crown Estate (terenurile, imobilele, licențele de parcuri eoliene), în valoare de 16,5 miliarde de lire sterline (19 miliarde de dolari), aparține acum regelui Charles al III-lea. Dar, în conformitate cu un aranjament care datează din 1760, monarhul predă toate profiturile din proprietate către guvern, în schimbul unei cote numite Grant Suveran.
Crown Estate include zone vaste din centrul Londrei și din jurul Angliei, Țării Galilor și Irlandei de Nord. Are statutul de corporație și este condusă de un director executiv și comisari numiți de monarh la recomandarea premierului. În ultimul an financiar, a generat un profit net de aproape 313 milioane de lire sterline (361 de milioane de dolari). Din această sumă, Trezoreria Marii Britanii i-a plătit reginei un grant suveran de 86 de milioane de lire sterline (100 de milioane de dolari). Majoritatea acestor bani sunt cheltuiți pentru întreținerea proprietăților familiei regale și pentru plata personalului acestora.
Grantul suveran este de obicei echivalent cu 15% din profituri. Dar în 2017 plata a fost majorată cu 25% pentru următorul deceniu pentru a ajuta la lucrările de renovare de la Palatul Buckingham.
Regele Charles moștenește și Ducatul de Lancaster, o proprietate privată care datează din 1265 și care a fost evaluată la aproximativ 653 de milioane de lire sterline (764 de milioane de dolari). Veniturile din investițiile sale acoperă costurile oficiale care nu sunt acoperite de grantul suveran și ajută la sprijinirea altor membri ai familiei regale.
În ciuda sumelor uriașe, monarhul și moștenitorul său au anumite restricții legate de cheltuirea banilor. Regele poate cheltui subvenția suverană doar pentru îndatoririle regale. Nici el, nici moștenitorul său nu au voie să beneficieze de vânzarea bunurilor din ducatele lor. Orice profit din vânzări este reinvestit în proprietate. Trezoreria Marii Britanii trebuie, de asemenea, să aprobe toate tranzacțiile mari cu proprietăți.
Totuși, spre deosebire de Grantul Suveran generat de Crown Estate, ambele ducate sunt surse private de avere, ceea ce înseamnă că proprietarii lor nu sunt obligați să ofere detalii în afară de raportarea veniturilor lor.
Anul trecut, regelui Charles, pe atunci ducele de Cornwall, i s-au plătit 21 de milioane de lire sterline (25 de milioane de dolari) din moșia Ducatului de Cornwall.
Nici Prințul William și nici Regele Charles nu sunt obligați să plătească nicio formă de impozit pe averea lor, deși ambele ducate au plătit în mod voluntar impozit pe venit din 1993. Această decizie a venit la un an după ce familia regală s-a confruntat cu critici puternice pentru că plănuia să folosească bani publici pentru a repara Castelul Windsor, avariat în urma unui incendiu.
Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, a murit în 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani, în Castelul Balmoral din Scoţia. Ea va fi înmormântată luni.

Facebook Comments