Prințul Charles împlinește astăzi 70 de ani

by Cristian Dobre

Prinţul Charles de Wales împlineşte astăzi 70 de ani şi, la moartea mamei sale, regina Elizabeth a II-a, va fi moştenitorul care a aşteptat cel mai mult dintre toţi predecesorii săi din ultimii o mie de ani să urce pe tronul Marii Britanii, potrivit Reuters.

Unii monarhişti se tem, iar unii republicani speră că acesta va fi un rege slab. Admiratorii săi cred că înţelepciunea şi pasiunea pentru unele probleme, precum cele legate de mediu, de care dă dovadă îl vor ajuta să câştige sprijinul pe care îl merită din partea poporului britanic.

Momente controversate din viaţa sa sunt mariajul cu prima soţie, prinţesa Diana, şi divorţul de aceasta, nemaivorbind de faptul că ducesa Camilla, a doua parteneră de viaţă, este încă privită cu ostilitate de mulţi.

„Eşti acuzat că eşti controversat numai pentru că încerci să atragi atenţia asupra unor lucruri care nu fac parte neapărat din perspectiva convenţională”, a declarat Charles într-un interviu pentru ediţia din septembrie a publicaţiei GQ.

„Problema mea este că eu cred că sunt multe lucruri care trebuie făcute sau pentru care trebuie să te lupţi”, a mai spus acesta.

Charles Philip Arthur George, prinţ de Wales, duce de Cornwall, duce de Rothesay, conte de Carrick, baron de Renfrew, conte de Chester şi prinţ al Scoţiei s-a născut la palatul Buckingham din Londra, pe 14 noiembrie 1948.

Avea patru ani când bunicul lui, regele George al VI-lea, a murit şi mama sa a urcat pe tron, la vârsta de 25 de ani. În anul următor, Charles asista cu bunica, regina Elizabeth, şi mătuşa, regretata prinţesă Margaret, momentul în care Elizabeth era încoronată ca regină a Marii Britanii.

A urât perioada de studiu la Gordonstoun, o instituţie scoţiană la care fusese elev şi tatăl său, prinţul consort Philip, dar a fost primul moştenitor al tronului care a obţinut diplomă de absolvire de la Universitatea Cambridge.

Charles a devenit prinţ de Wales în 1969. Dar, la 92 de ani, mama sa se simte încă bine şi nu are planuri să abdice, aşa că Charles va mai trebui să aştepte, scriu cei de la Reuters.

Pentru criticii săi şi chiar şi unii monarhişti care cred că el va fi un dezastru pentru Casa Windsor, acesta nu este un lucru rău.

Multe biografii îl prezintă pe Charles drept o persoană arogantă, slabă, căreia îi place luxul – are propriul harpist regal -, nu tolerează criticile şi este adept al multor teorii ciudate.

Suporterii lui Charles îl consideră o victimă uşoară, expusă, fiecare acţiune a sa fiind analizată la sânge de presa care de multe ori nu îl place.

Un fost consilier al său a declarat, sub protecţia anonimatului, că, de fapt, prinţul Charles este „complicat”. „Niciodată nu am întâlnit o persoană atât de curioasă şi atât de interesată de ceea ce se întâmplă şi de motivele pentru care se întâmplă”, a adăugat acesta. El a mai spus că prinţul munceşte extraordinar de mult.

Simon Lewis, care i-a fost secretar pe comunicare reginei, în perioada 1998 – 2001, l-a descris pe Charles drept plin de entuziasm, angajat şi cu un simţ al umorului ascuţit.

Prieteni şi amici vorbesc despre faptul că este devotat îndatoririlor sale. Ziua sa de muncă începe la micul dejun – prinţul nu ia prânzul – şi se încheie aproape de miezul nopţii. Fostul consilier a declarat că a primit de la el o sarcină de serviciu chiar în ziua de Crăciun.

În viaţa privată, Charles este pasionat de arte, cultură, teatru, literatură, operă şi pop – este mare fan al lui Leonard Cohen. Îi place să grădinărească, Shakespeare, să picteze în acuarelă şi a scris cărţi pentru copii. Poate fi amuzant, dar şi impulsiv, a mai spus fostul consilier.

Viaţa de lux

Cifrele oficiale arată că cele mai recente călătorii în străinătate ale sale au fost şi cele mai scumpe din istoria celor efectuate de membri ai familiei regale.

Tom Bower, autorul unei biografii neautorizate a prinţului, pentru care a intervievat 120 de persoane, spune că Charles iubeşte luxul, folosind frecvent avioane private, trenul regal etc. Lucru negat de prinţul Charles într-un interviu pentru un post de radio australian, în aprilie.

Fostul consilier spune, însă, că la petrecerile oferite de prinţ serviciile trebuie să fie perfecte, pentru că Charles crede că aşa se cuvine având în vedere statutul şi că lumea ar fi dezamăgită dacă nu s-ar întâmpla asta.

Nu numai stilul de viaţă atrage controverse

Campaniile sale privind anumite subiecte, precum mediul, încălzirea globală, sunt chestiuni de care membrii familiei regale nu ar trebui să se ocupe, sunt de părere mulţi.

Totuşi, Charles este de părere că ar da dovadă de „neglijenţă criminală” dacă nu s-ar folosi de poziţia sa pentru a ajuta oameni, iar rolul său îi permite să exprime puncte de vedere puternice. Acest lucru ar fi imposibil pentru monarh, care, potrivit constituţiei, trebuie să fie apolitic.

Prinţesa Diana

De departe, chestiunile care au fascinat publicul cel mai mult este divorţul lui Charles de Diana (1981-1996), decesul prematur al acesteia, la 36 de ani, în 1997, într-un accident care a avut loc la Paris, şi al doilea său mariaj, din 2005, cu Camilla. Unii dau vina pe ducesa Camilla pentru eşecul primului mariaj al prinţului Charles.

Sondaje de opinie arată că imaginea lui Charles a fost grav afectată în anii 1990, fără posibilitate de recuperare completă. În ianuarie 2018, doar 9% din populaţie îl alegea pe Charles drept membrul preferat din familia regală.

Acelaşi sondaj arăta că 54% dintre respondenţi au o opinie favorabilă despre prinţ, faţă de 24% care au o părere nefavorabilă. Regina Elizabeth şi fiii lui Charles, William şi Harry, sunt văzuţi în mod favorabil de peste 80% dintre britanici.

Suporterii săi consideră că Charles va fi cel mai bine pregătit rege din istoria Marii Britanii.

Deşi Charles urăşte să vorbească despre perspectiva de a deveni monarh, aşa cum se va întâmpla după moartea mamei sale, în culise sunt deja gata planurile pentru această ocazie – sub nume de cod Operation London Bridge.

Până atunci, viaţa sa unică în calitate de moştenitor al tronului Marii Britanii continuă, mai scriu cei de la Reuters.

 

Sursa: mediafax.ro

 

Facebook Comments