PRINS LA FRONTIERA CU O BARCA PNEUMATICA FARA ACTE

by Paula Craciun

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Nădlac – I.T.P.F. Oradea au depistat un cetăţean român care intenţiona să introducă în ţară un peridoc, pe care transporta o barcă pneumatică si pentru care a prezentat documente false.

 

În data de 27.09.2015, ora 17.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Csanadpalota s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul român Constantin T., în vârstă de 50 de ani din judeţul Alba, conducând un autoturism marca Audi înmatriculat în Italia, cu care tracta un peridoc pe care transporta o barcă pneumatică model Solamare. Peridocul avea aplicate numere de înmatriculare de Marea Britanie.

La controlul de frontieră, şoferul a prezentat, pentru peridoc, un certificat de înmatriculare eliberat de autorităţile britanice. Pentru barcă şoferul nu deţinea documente de provenienţă.

În urma verificărilor în bazele de date s-a constatat că certificatul de înmatriculare englezesc nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals total, iar seria marcată pe peridoc aparţine unui autoturism Audi.

Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a fost contactat de o persoană care i-a propus, contra sumei de 1000 de euro, să-i transporte peridocul si barca din Italia până în România şi nu avea cunoştinţă despre neregulile constatate.

Poliţiştii de frontieră au întocmit şoferului acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals şi punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.

 

Facebook Comments